Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, căpitan Cătălin Popescu, intervenţia pentru stingerea incendiului izbucnit la depozitul de alimente cu o suprafaţă de aproximativ 600 de metri pătraţi este îngreunată de materialele inflamabile din interiorul clădirii, respectiv ulei şi făină.
"La faţa locului intervin patru autospeciale cu apă şi spumă şi a fost solicitată acum şi o a cincea maşină. Vestea bună este că s-a reuşit localizarea incendiului, fiind oprită extinderea flăcărilor la casa de lângă depozit şi la clădirea principală a depozitului. Intervenţia va mai dura însă aproximativ două ore, operaţiunea fiind îngreunată de alimentele inflamabile din depozit, respectiv uleiul îmbuteliat în sticle de plastic şi făina", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, pentru Mediafax.
Potrivit lui Cătălin Popescu, nu există victime, persoane cu arsuri sau intoxicate cu fum.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M