Un incendiu s-a declanşat duminică la ambasada Statelor Unite din Islamabad, fără a provoca victime, a anunţat un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice, citat de AFP.
"A fost un mic incendiu în clădirea principală a ambasadei", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt Richard Snelsire. "Nu există informaţii care să menţioneze victime", a adăugat el.
Purtătorul de cuvânt nu a putut oferi informaţii despre cauzele incendiului sau eventualele pagube. "Este prea devreme pentru astfel de precizări", a declarat el, adăugând că sunt depuse eforturi pentru a controla incendiul.
El a exclus posibilitatea ca acesta să fie un act terorist."Nu avem niciun motiv să credem că acest (incendiu) ar avea legătură cu terorismul", a declarat el.
Clădirea a fost evacuată, dar numărul persoanelor afectate de această măsură nu a fost precizat. Ambasada Statelor Unite se află într-o enclavă diplomatică foarte bine protejată. Accesul în această zonă din capitala pakistaneză este foarte limitat.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M