În Germania, începe astăzi summit-ul G8, reuniune despre care presa internaţională a scris că este cea mai tensionată de la sfârşitul Războiului Rece. Liderii celor opt state puternic industrializate au sosit la Rostock, în Germania, unde vor participa la summitul G8. Printre ultimii sosiţi s-au aflat noul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, şi premierul britanic Tony Blair, care se va retragere la sfârşitul acestei luni din fruntea Guvernului.
Controversa internaţională legată de amplasarea scutului american antirachetă în Europa de Est şi ameninţarea încălzirii globale sunt principalele teme de discuţie la summit-ul G8.
Cancelarul german, Angela Merkel, a făcut apel la ţările din G-8 să acţioneze în mod hotărât în problema schimbărilor climatice, în timp ce Statele Unite ale Americii refuză în continuare să accepte măsuri care au caracter de constrângere, cum ar fi presiunile exercitate asupra Washingtonului să semneze Protocolul de la Kyoto. Preşedintele Bush are, însă, o misiune mult mai dificilă. Aşa cum a încercat şi ieri, prin mesajul transmis în timpul vizitei în Cehia, trebuie să îl convingă pe Vladimir Putin că Războiul Rece s-a terminat iar scutul american antirachetă din Europa este un mijloc de apărare, şi nu o ameninţare la adresa Rusiei, aşa cum susţine Kremlinul.
Dar scutul are tot mai mulţi oponenţi, chiar în ţările unde acesta urmează să fie amplasat. Construirea mega-radarului din Cehia va fi aprobată doar prin referendum, au anunţat autorităţile de la Praga, iar cele mai recente sondaje arată că proiectul va eşua.
Analiştii cred că un mesaj asemănător ar putea veni şi din Polonia, după încheierea summit-ul G8. Protestele antiscut au ajuns şi în stradă. De săptămâna trecută, mii de oameni demonstrează la Rostock împotriva proiectului american, iar desele confruntări violente cu forţele de ordine s-au soldat cu peste o mie de răniţi şi zeci de arestaţi.
Încălzirea globală şi scutul antirachetă, pe agenda G8
PUBLICAT
Miercuri, 6 Iunie 2007 02:08
ACTUALIZAT
Miercuri, 6 Iunie 2007 02:08
SURSA
Realitatea TV
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din EXTERN







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M