Harghitenii nu vor mai pierde mult timp cu întocmitul actelor dacă vor să ajungă la Budapesta. La Miercurea Ciuc a fost inaugurat un consulat general al Ungariei. Deschis în prezenţa ministrului de externe maghiar şi a preşedintelui UDMR, consulatul este văzut ca o instituţie care va ajuta la atragerea investitorilor stăini în România.

Inaugurarea consulatului ungar din Miercurea Ciuc are menirea de a oferi un ajutor pentru românii care lucrează în Ungaria, dar şi de a întări relaţiile diplomatice dintre Bucureşti şi Budapesta.

Ferenc Somogyi, Ministrul de Externe al Ungariei: "Putem spune că prin inaugurarea acestui consulat România şi Ungaria au depăşit barierele. Nu negăm că au fost şi sunt ocazii prin care anumite rganizaţii dezvoltă conflicte naţionaliste care pun în primejdie dezvoltarea bunelor relaţii dintre cele două ţări".

Ca urmare a evenimentului de astăzi şi autorităţile române vor deschide un consulat, în localitatea Gyula. Consulatul maghiar din Miercurea Ciuc funcţionează într-o clădire care a aparţinut avocatului Pal Gabor, deputat în Parlamentul României în perioada interbelică.