Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Încă o victimă la Galaţi. Un bărbat a murit în urma unei infecţii intraspitaliceşti

Încă un bărbat a murit la Galaţi din cauza unei infecţii intraspitaliceşti. Acesta este al doilea deces în câteva zile. În acest moment, un al treilea pacient este în stare gravă din cauza bacteriei acinetobacter (bacterie întâlnită de obicei în infecţiile intraspitaliceşti). Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Galaţi a demarat o anachetă epidemiologică la Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei din Galaţi.

Doi pacienţi au murit în urma unei infecţii intraspitaliceşti la Spitalul de Urgenţă Galaţi
Doi pacienţi au murit în urma unei infecţii intraspitaliceşti la Spitalul de Urgenţă Galaţi / FOTO: REALITATEA TV

Încă un pacient a murit miercuri dimineaţă după ce a contactat o bacterie extrem de periculoasă în unitatea sanitară. Este al doilea deces în mai puţin de o săptămână. Un alt pacient este în stare gravă la secţia de terapie intensivă.

"S-a oprit activitate de la sala de operaţie de la neurochirurgie. Primul caz nu a murit din cauza unei infecţii intraspitaliceşti, cel de-al doilea caz nu aş putea să va spun pentru că sunt în concediu. Infecţiile se urmăresc aici, s-au sesizat la timp, s-a oprit activitatea de la sala de neurochirurgie. Se vor face investigaţii, sunt standard. Se fac mereu controale în vederea evitării infecţiilor. Şeful secţiei de neurochirurgie a sesizat la timp. E vorba de un germene rezistent. Pe ăla pe care îi prinde cu rezistenţa scăzuta îl nenoroceşte, dar e regretabil", a declarat Nicolae Bacalbaşa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.

Deocamdată medicii nu ştiu de unde provine bacteria. Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Galaţi a demarat o anachetă epidemiologică la Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei din Galaţi.

"Zilele trecute am recoltat probe din secţia de neurochirurgie şi din sala de operaţii şi aşteptăm rezultatele să vedem care a fost sursa de infecţie, de unde a plecat toată această nebunie", a declarat Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

"Trebuie văzut dacă este vorba de o infecţie intraspitalicească, în al doilea rând cum s-a produs aceasta, iar în al treilea rând măsurile instituţionale care trebuie luate. Trebuie văzută care este sursa infecţiei intraspitaliceşti şi trebuie luate măsurile uzuale, stipulate prin arme normative ale Ministerului Sănătăţii, de la simple măsuri de dezinfecţie până la închiderea secţiei respective dacă acest lucru se impune", a declarat la Realitatea TV Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

El a mai spus că această transmitere a bacteriilor prin aerul condiţionat este cunoscută, apare în toate marile spitale. Există chiar cazuri în care a fost nevoie să fie demolate spitalele, două spitale din Anglia, pentru că nu s-a putut împiedica transmiterea bacteriei.

În Spitalul de Urgenţă din Galaţi a fost redus deja numărul de operaţii până la primirea rezultatelor de laborator care vor lămuri gravitatea situaţiei.

LIBERTATEA.RO
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro