Ministerul Educaţiei a dezvoltat programa de Cultură Civică astfel încât, începând cu anul şcolar 2008-2009, elevii vor putea să studieze, ca discipline opţionale, Drepturile Omului şi Educaţie Interculturală.
Cele două noi materii opţionale vor avea o oră pe săptămână şi vor fi predate de profesorii specializaţi în discipline socio-umane.
Drepturile Omului şi Educaţia Interculturală vor deveni discipline opţionale după ce, săptămâna trecută, Ministerul Educaţiei a aprobat programele şcolare ale materiilor legate de Cultura Civică, se arată într-o notă informativă a ministerului.
Decizia ministerului vine, pe de o parte, în încercarea de a diversifica lista materiilor opţionale. De asemenea, reprezentanţii ministerului au dorit, prin propunerea celor două discipline noi, să actualizeze programa şcolară conform subiectelor de interes ale Uniunii Europene în domeniul educaţiei.
Astfel, cele două propuneri curriculare ale ministerului au apărut ca urmare a mai multor acţiuni europene, precum proclamarea de către Parlamentul European a anului 2008 ca An european al dialogului intercultural, proclamarea de către Consiliul Europei a anului 2005 ca An european al cetăţeniei prin educaţie, precum şi a diferitelor recomandări ale miniştrilor Europeni ai Educaţiei, pentru cooperare europeană în domeniul formării profesionale sau pentru educaţia democraţiei.
Conform noii programe, elevii din învăţământul gimnazial se vor familiariza, la Educaţie Interculturală, cu un limbaj actual legat de multiculturalitate, dar vor şi învăţa să aprecieze diferite culturi care trăiesc împreună, vor afla mai multe despre valorile sociale ale acestora şi vor fi stimulaţi să se implice în viaţa socială şi culturală, fără să aibă prejudecaţi care ar duce la discriminări nejustificate.
Pentru liceeni, noţiunile despre drepturile omului, care se predau în gimnaziu, au fost dezvoltate pentru un nivelul lor de înţelegere. Profesorii care au realizat programa pentru cursul de Drepturile Omului îşi doresc să îi facă pe elevi mai activi şi mai responsabili din punct de vedere social.
Încă două materii opţionale pentru elevii din România: Drepturile Omului şi Educaţie Interculturală
Marti, 29 Aprilie 2008 14:12
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: NewsIn
Pe aceeasi tema
- Părinţii şi profesorii acuză Ministerul Educaţiei că a elaborat subiecte dificile pentru bacalaureat
Luni, 07 Aprilie 2008 09:11 - Elevii din clasele primare, sfătuiţi să poarte un rucsac de urgenţă de câteva kilograme
Miercuri, 09 Aprilie 2008 10:34 - Elevii bucureşteni au aflat de la poliţişti la ce pericole se expun atunci când intră pe internet
Luni, 14 Aprilie 2008 13:18 - Deputaţii au decis înlocuirea manualelor şcolare clasice cu stickuri de memorie
Luni, 14 Aprilie 2008 19:29 - Afacerea GIGA: "beţe de memorie" pe spinarea elevilor
Miercuri, 16 Aprilie 2008 01:27 - Elevii clasei a XI-a de la Liceul Avram Iancu din Brad au refuzat să intre la ore
Vineri, 18 Aprilie 2008 14:32 - Elevii de la Colegiul Mircea cel Bătrân din Constanţa au câştigat marele premiu la o competiţie NASA
Luni, 21 Aprilie 2008 13:33 - Elevii unui liceu din Zalău au primit aprobarea profesorilor pentru a fuma în curtea şcolii
Marti, 22 Aprilie 2008 19:15
Comentariile cititorilor
9. 15 stele
Luni, 05 Mai 2008 21:21
| Raspunde la comentariu
8. zaharia
Luni, 05 Mai 2008 15:16
7. Un umil cadru didactic
Miercuri, 30 Aprilie 2008 22:30
Raspunsuri:
7.1. abcdertuyi
Miercuri, 25 Iunie 2008 11:56
"Drepturile omului" este o materie noua , o dezbatere intre profesor si elev, nefiind acelasi lucru ca si aia din cls. a III-a, care nu era DREPTURILE OMULUI, ci EDUCATIE CIVICA....

6. Sanziana
Miercuri, 30 Aprilie 2008 21:23
5. Stefan
Miercuri, 30 Aprilie 2008 05:31
4. Anonim
Miercuri, 30 Aprilie 2008 00:26
3. Molnar
Marti, 29 Aprilie 2008 18:42
2. scoala
Marti, 29 Aprilie 2008 15:15
1. Drept
Marti, 29 Aprilie 2008 14:43
Raspunsuri:
1.1. jhuyi
Miercuri, 25 Iunie 2008 11:59
este aceasi materie dar restructurata pentru nivelul de gimnaziu.
multi profesori nu au locuri de munca, de aceea au fost create materiile!Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Neculai Onţanu a premiat astăzi elevii olimpici ai sectorului 2
Sambata, 11 Octombrie 2008 23:40Primăria Sectorului 2 a organizat sâmbătă cea de-a treia ediţie a "Galei Olimpicilor", eveniment ce s-a desfăşurat în faţa instituţei. Pe lângă elevii care au participat la olimpiade, la festivitate au fost prezenţi şi...
România a câştigat Olimpiada Balcanică de Informatică
Astazi, ora 14:14România s-a clasat pe locul întâi pe naţiuni la cea de-a 16-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Informatică, desfăşurată în Macedonia, unde a câştigat două medalii de aur, una de argint şi una de bronz.
Autoritatea de Sănătate Publică a dat elevilor de clasa a V-a un chestionar cu întrebări explicite despre sex. Cum comentaţi?
Vineri, 10 Octombrie 2008 14:43Inspectoratul Şcolar Braşov este nemulţumit de chestionarele trimise de către Autoritatea de Sănătate Publică elevilor de clasa a cincea şi le-a interzis. Asta după ce de anul trecut la clasele de gimnaziu au fost introduse...
O învăţătoare din Arad le ţine elevilor lecţii despre fenomene paranormale
Vineri, 10 Octombrie 2008 05:09Mai mulţi părinţi au refuzat să îşi mai lase copiii la şcoală din cauza învăţătoarei pe care o acuză că are un comportament violent cu elevii. Mai mult decât atât, cadrul didactic de la Şcoala Generală numărul 22 din...
Elevii Şcolii Centrale din Capitală au iniţiat o petiţie pentru a salva clădirea aflată în paragină. Poţi semna şi tu!
Vineri, 10 Octombrie 2008 17:13Bucureştiul îşi pierde cu nepăsare vechile monumente. Prima şcoală de fete, construită în 1890 de arhitectul Ion Mincu, a ajuns în paragină şi în afară de promisiuni, nimeni nu face nimic. Cei care sunt decişi să salveze...
Cele mai CITITE din Educaţie
- Autoritatea de Sănătate Publică a dat elevilor de clasa a V-a un chestionar cu întrebări explicite despre sex. Cum comentaţi? (4189)
- Profesorii ameninţă cu proteste, dacă nu li se majorează salariile (2271)
- Dascăli care îşi terorizează elevii, pe motiv de disciplinare (1209)
- O învăţătoare din Arad le ţine elevilor lecţii despre fenomene paranormale (1117)
- România a câştigat Olimpiada Balcanică de Informatică (1089)
Cele mai VOTATE din Educaţie
- România a câştigat Olimpiada Balcanică de Informatică (3,56/5)
- Elevii Şcolii Centrale din Capitală au iniţiat o petiţie pentru a salva clădirea aflată în paragină. Poţi semna şi tu! (2,24/5)
- Autoritatea de Sănătate Publică a dat elevilor de clasa a V-a un chestionar cu întrebări explicite despre sex. Cum comentaţi? (1,84/5)
- Profesorii ameninţă cu proteste, dacă nu li se majorează salariile (1,44/5)
Cele mai COMENTATE din Educaţie
- Profesorii ameninţă cu proteste, dacă nu li se majorează salariile (119)
- Autoritatea de Sănătate Publică a dat elevilor de clasa a V-a un chestionar cu întrebări explicite despre sex. Cum comentaţi? (63)
- O învăţătoare din Arad le ţine elevilor lecţii despre fenomene paranormale (19)
- România a câştigat Olimpiada Balcanică de Informatică (18)
- Elevii Şcolii Centrale din Capitală au iniţiat o petiţie pentru a salva clădirea aflată în paragină. Poţi semna şi tu! (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
Astazi, ora 17:28Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat astăzi că PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările legii caselor naţionalizate, potrivit cărora imobilele nu mai pot fi restituite în natură dacă au...
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
- Curtea de Conturi a fost dată în judecată de 107 controlori pentru că nu şi-au primit primele de concediu. Cum comentaţi?
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
- Depeche Mode va cânta pentru a doua oară în România - VEZI INTERVIUL CU MARTIN GORE ŞI ANDY FLETCHER ÎN EXCLUSIVITATE
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Hyundai ar putea fabrica modele mai mici de autoturisme în Statele Unite
- Un tânăr discipol al lui Haider a fost desemnat pentru a-i succeda în fruntea partidului
- Spore Cute & Creepy Parts Pack, primul add-on pentru Spore
- Constantina Diţă Tomescu a ocupat locul 4 la Maratonul de la Chicago
- Testiculele bărbaţilor sunt o sursă importantă de celule stem, susţin oamenii de ştiinţă
- Alexandru Andrieş a lansat "Împreună"
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 21 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 21 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 25 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.769 RON |
| 1 USD | 2.7811 RON |
| 1 GBP | 4.7136 RON |
| 1 CHF | 2.4816 RON |
| 100 HUF | 1.4217 RON |
| 100 JPY | 2.8068 RON |
| 1 BGN | 1.927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








