Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Încă 1.100 de români trimişi de ANOFM să facă agricultură în Spania, Danemarca şi Marea Britanie

În loc să exporte produse agricole, România continuă să exporte muncitori calificaţi şi necalificaţi pentru agricultura altor ţări din Uniunea Europeană. Aproximativ 1.160 de români au fost acceptaţi de angajatorii din Spania, Danemarca şi Marea Britanie pentru un job în agricultură, prin intermediul reţelei europene de recrutare EURES.

 

Peste 100.000 de români au plecat, în 2010, la muncă în agricultură în străinătate
Peste 100.000 de români au plecat, în 2010, la muncă în agricultură în străinătate

Potrivit unui comunicat al ANOFM, peste 2.000 de români au aplicat pentru un astfel de post, în cadrul a patru burse ale locurilor de muncă organizate în perioada februarie-martie. Dintre aceştia, doar 60% au reuşit să obţină un contract de muncă. În perioada următoare, vor fi disponibile alte 200 de locuri de muncă în Austria, pentru operatori de macara mobilă şi muncitori în industria forestieră. În acelaşi timp, angajatorii din Danemarca şi Marea Britanie continuă să fie interesaţi de personal din România, în special de medici şi farmacişti. Numărul de locuri de muncă în domeniul sanitar în afara ţării, înregistrat în prezent pe site-ul de recrutare Tjobs, ajunge aproape la 700. Salariile variază între 600 şi 4.000 de euro, în funcţie de domeniu şi de specializare.

Conform datelor furnizate de ANOFM, numărul românilor plecaţi la muncă în străi­nătate anul trecut, s-a dublat faţă de anul 2008, depăşind astfel 100.000 de persoane. Prin agenţia de stat, românii au două posibilităţi de a pleca în străinătate, fie prin acordurile bilaterale, pe care România le-a semnat cu ţările europene, fie prin reţeaua de recrutare online EURES. Astfel, dacă în 2008 peste 52.600 de persoane au plecat prin ANOFM, în 2009, numărul acestora a depăşit 101.500 de persoane, dintre care aproape 1.000 prin reţeaua EURES. Reprezentanţii site-ului de recrutare ­ Tjobs, care reuneşte oferta de muncă în străinătate a peste 400 de agenţii de recrutare, a anunţat că în 2009 peste 260.000 de români au semnat contracte de muncă în străinătate. Recrutorii profesionişti din România prevăd un total de 513.000 de locuri de muncă în străinătate pentru români în cursul anului 2010.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro