Pe 26 septembrie, Comisia Europeană ar trebui să confirme data de 1 ianuarie 2007 pentru aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Chiar dacă atitudinea generală este ostilă lărgirii blocului comunitar, există puţine îndoieli că Bruxelles-ul va lua în calcul altă dată.

În Tratatul de aderare pe care ţara noastră şi Bulgaria l-au semnat în aprilie 2005 este prevăzută data de 1 ianuarie 2007. Însă cele 25 de ţări au posibilitatea, la recomandarea Bruxelles-ului, să amâne aderarea celor două ţări cu un an dacă acestea nu sunt suficient de pregătite. În cazul în care Comisia Europeană nu va aduce în discuţie o amânare, atunci data de 1 ianuarie 2007 va fi validată automat. Potrivit diplomaţilor europeni, acesta este scenariul cel mai probabil. Însă, Bruxelles-ul ar putea recurge la anumite clauze de salvgardare după aderare.

Domeniile problematice rămân justiţia, agricultura sau gestionarea fondurilor europene. Michael Leigh, înalt funcţionar al Comisiei Europene, a asigurat că, în momentul aderării României şi Bulgariei, Bruxelles-ul va lua toate măsurile necesare pentru a proteja politica Uniunii şi fondurile contribuabililor.