19 tineri au murit şi alţi 342 au fost răniţi sâmbătă, în timp ce participau la festivalul tehno Love Parade de la Duisburg, în Germania. Tragedia s-a produs din cauza supraglomerării unui tunel, care era singura cale de acces spre scena festivalului. Tunelul era neluminat şi era plin, au povestit martori oculari. Scenele au fost atât de haotice, încât echipele de salvare au ajuns cu greu la cei care erau grav răniţi.
Evenimentul i-a marcat puternic pe cei care vroiau doar să se distreze, fie că erau în tunel şi au supravieţuit, fie că erau lângă scenă şi nici măcar nu au ştiu că la doar câţiva metri de ei au murit oameni.
Der Spiegel a publicat povestea unei tinere de 21 de ani care nu mai fusese niciodată la Love Parade. Şi nici nu mai văzuse un mort.
"Lena stă la o masă de fast-food pe Neudorfer Strasse lângă gara principală din Duisburg. Tuşul îi curge pe obraji şi şi-a legat tricoul cum a putut ea mai bine. Studenta din 21 de ani de lângă Essen plânge încetişor. Nu are pantofi. I-a pierdut în tunel. A fost înbrâncită şi lovită, trasă de păr, de mâini până când a reuşit să iasă din mulţimea sufocantă, uneori călcând peste corpurile unor oameni răniţi, inconştienţi", descrie publicaţia strea în care a găsit-o pe tânără, la două ore după busculadă.
"Uneori erau câte cinci-şase, zăceau unul peste altul. Unii strigau după ajutor, alţii nu mai făceau niciun zgomot", a povestit Lena, care nu va putea uita nicodată privirea fixă a tinerei pe care a văzut-o moartă, maielul pe care îl purta şi colierul cu flori pe care îl avea la gât.
Prietenul Lenei, Tim, a povestit că încă de la prânz era foarte multă lume la petrecere. Singura intrare era prin tunel, dar nu era deranjant la început, toată lumea se distra, cântau împreună, era o atmosferă prietenoasă. La un moment dat, situaţia a devenit tensionată. Unii încercau să facă cale întoarsă urcându-se pe pereţi sau pe o pasarelă. Petrecăreţii deshidrataţi care urcau, cădeau înapoi, peste mulţime şi atunci a izbucnit panica.
La doar câţiva metri de locul unde oameni mureau, alţi tineri petreceau, fără să-şi dea seama de nimic. Organizatorii au continuat petrecerea, pentru a evita o panică şi mai mare. Doar la ora 11, când s-a anunţat că petrecerea se suspendă tinerii de lângă scenă au aflat că s-a petrecut o tragedie. Unii au aflat din mesaje pe care le-au primit pe telefoanele moibile. Alţii au fluierat şi au ţipat toată ziua, nici măcar telefoanele nu le-au auzit. Ca Martin, un tânăr al cărui soră îl căuta disperată şi care sunase chiar şi la linia verde înfiinţată pentru victime.
La câteva ore dup tragedie, poliţia nu lăsa pe nimeni să pătrundă în perimetrul busculadei. Rămăseseră urmele panicii, munţi de gunoaie, unii tineri care se învârteau fără ţintă, alţii acoperiţi cu folie aurie de prim ajutor, iar sirenele sunau fără încetare.
De cei care erau cât de cât în stare să-şi poarte de grijă, nu s-a ocupat nimeni. Un poliţist declarat că e cald şi nu o să îngheţe. Voluntarii încercau să ajute. Oraşul erau blocat, autostrăzile închise, mii de oameni se îndreprau spre gară. Au fost puse la dispoziţia celor care vroiau să plece autobuze. La ora 1 noaptea oraşul se golise.
În viitor nu se vor mai oragniza ediţii ale festivalului care a fost denumit Parada Morţii.
Der Spiegel spune că sunt multe întrebări la care se aşteaptă răspuns. De ce era tunelul unicul mod de acces la locul petrecerii? De ce nu erau ieşiri de siguranţă? Era planul de securitate pentru eveniment adecvat? Potrivit informaţiilor primite de publicaţia germană, oficialii se pregătiseră pentru maximum 500.000 de persoane. Au fost însă mai mult de un milion de oameni, cu doar 1200 de poliţişti care să asigure securitatea, care, aşa cum ei înşişi au spus, au fost neputincioşi în a controla consumul de stupefiante.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M