Victimele abuzurilor din justiţie au începînd de sâmbătă un aliat : Centrul de Resurse Anticorupţie. Abuzurile şi faptele de corupţie săvărşite de magistraţi vor putea fi reclamate la acest centru, ai cărui angajaţi specializaţi vor face toate demersurile pentru ca cetăţenii să reintre în drepturi.
Consilierii Centrului de Resurse Anticorupţie vor asigura gratuit asistenţă juridică, vor redacta plîngeri sau alte acte şi vor sesiza instituţiile abilitate să ia măsuri împotriva magistraţilor.
Centrul de Resurse Anticorupţie din Justiţie este o organizaţie non guvernamentală care va lucra pe lîngă Asociaţia Transparency Internaţional, dar care beneficiază şi de sprijinul ministerului justiţiei.
Odată ajunşi la Centrul de Resurse Anticorupţie, ceăţenii vor fi preluaţi de un consilier specializat în drept civil, penal sau comercial. Acesta îi va da sfaturile juridice de care are nevoie, îi va întocmi sesizarea către una dintre insituţiile statului care poate face verificări şi va urmări permanent modul de soluţionare a plîngerii respective.
Nu toate cazurile vor ajunge însă pe mesele procurorilor de la DNA sau a inspectorilor de la Consiliul Superior al Magistraurii. Acolo unde cazurile par a fi flagrante, consilierii Centrului de Resurse Antuicorupţie vor face propriile investigaţii şi apoi vor trimite documentaţia mai departe.
Acolo unde sunt doar simple nemulţumiri, consilierii le vor spune cetăţenilor ce posibilităţi mai au pentru a ataca sentinţa. Centrul de resurse anticorupţie are deja şi un prim caz în lucru. Acesta se referă la un contract de vănzare-cumpărare încheiat în condiţii dubioase de către un notar. Actul a fost atacat în instanţă, însă judecătorii nu au dat cîştig de acuză celor care se considerau nedreptăţiţi.Verificările au scos la iveală faptul că notarul era rudă cu judecătorul.
Centrul de Resurse Anticorupţie în Justişie este finanţat de Uniunea Europeană printr-un program Phare în valoare de aproape 72.000 de Euro.
Ţi-a plăcut articolul? ÎN SPRIJINUL CETĂŢENILOR
Sambata, 21 Ianuarie 2006 14:55
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- DOSAR FINALIZAT
Luni, 03 Iulie 2006 11:33 - TELEFON ANTICORUPŢIE
Miercuri, 12 Iulie 2006 15:42
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Târg de cristale de Sf. Nicolae, la Muzeul de Geologie din Bucureşti
Astazi, ora 08:42Expoziţia cu vânzare de podoabe, cristale şi geme este organizată de Muzeul Naţional de Geologie, în perioada 3 - 7 decembrie. Târgul reuneşte peste 20 de expozanţi din întreaga ţară şi străinătate.
Un copil de 2 ani a murit azi-noapte într-un incendiu în Capitală
Astazi, ora 07:05Un băieţel în vârstă de numai 2 ani a murit azi-noapte într-un incendiu în Capitală.
Bucureştenii au la dispoziţie în această iarnă şase patinoare şi o pârtie de schi
Marti, 02 Decembrie 2008 22:08Amatorii de schi din Capitală vor avea de săptămâna viitoare o pârtie în buricul Bucureştilor. Pasionaţii de patinaj vor avea şi ei parte de distracţie. Îi aşteaptă nu mai puţin de şase patinoare în aer liber.
Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură
Astazi, ora 10:50Mii de bucureşteni care locuiesc în cartierele Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au stat toată noaptea în frig după ce o conductă s-a spart. RADET a declarat că până diseară la ora 20:00, avaria va fi rezolvată.
Cele mai CITITE din Social
- Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoraţia acordată de preşedinte, numindu-l "comunist" pe Traian Băsescu (4543)
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă (3214)
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură (2556)
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei (1700)
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament (1386)
Cele mai VOTATE din Social
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură (3,68/5)
- Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoraţia acordată de preşedinte, numindu-l "comunist" pe Traian Băsescu (2,84/5)
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă (2,6/5)
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament (1,88/5)
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei (1,04/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoraţia acordată de preşedinte, numindu-l "comunist" pe Traian Băsescu (139)
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură (30)
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament (18)
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă (3)
- Luminiţele de sărbători au fost aprinse în mai multe oraşe din ţară (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Adrian Năstase: Era de aşteptat să fiu invitat de "prietenii mei" de la DNA
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură
- Bucureştenii au la dispoziţie în această iarnă şase patinoare şi o pârtie de schi
- Petrom a ieftinit benzina şi motorina cu 9 bani/litru
- Cine face viitorul Guvern al României
- Un candidat PNL este şi în arest şi în Parlament. Cum comentaţi?
- În Japonia a fost degustată prima bere fabricată din orz cultivat în spaţiu
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
GM şi Chrysler au nevoie de 15 miliarde dolari până în ianuarie, în contextul unei crize acute de lichidităţi
Astazi, ora 10:50Producătorii auto americani General Motors şi Chrysler au solicitat Congresului american 15 miliarde dolari, necesari pentru continuarea activităţii până în ianuarie, când preşedintele ales Barack Obama va prelua oficial...
- Economia României a crescut cu 9,1% în al treilea trimestru, peste estimările analiştilor
- Liderii PD-L susţin că nu au început negocierile cu alte partide
- Pe Marte există păduri, spun adepţii teoriei conspiraţiei - FOTO
- Alice Drăghici pierde, în primă instanţă, procesul în care cere suspendarea verificărilor ANI
- Pugilista Steluţa Duţă a primit cadou o garsonieră
- Aproximativ 25 de oameni au fost răniţi în Spania, în urma unei explozii
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 03.12 | 04.12 |
| Timişoara | 11 °C | 16 °C |
| Arad | 11 °C | 14 °C |
| Bacău | 9 °C | 13 °C |
| Braşov | 13 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 14 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











