Saddam Hussein şi cei şapte complici ai săi aduşi în faţa justiţiei au început o grevă a foamei pe termen nelimitat. Foştii lideri irakieni au optat pentru această formă de protest ca urmare a asasinării celui de-al treilea avocat al apărării, Khamis al-Obeidi.

Khalil al-Dulaimi, şeful echipei de avocaţi ai fostului preşedinte irakian, a declarat că acuzaţii nu-şi vor înceta greva atâta timp cât apărătorii lor nu vor obţine o protecţie internaţională. El impută responsabilitatea asasinatului Ministerului irakian de Interne. Khamis al-Obeidi, în vârstă de 50 ani, şi fratele său, Barzan Ibrahim, fuseseră răpiţi ieri dimineaţa de la domiciliu de persoane în uniforme de poliţişti.

Corpul avocatului a fost descoperit, câteva ore mai târziu, ciuruit de gloanţe pe o stradă din apropierea cartierului Sadr-City, din capitala irakiană.