Mohamad Munaf ar fi putut fi condamnat la cel mult şapte ani de închisoare, dacă ar fi fost condamnat în România. Procurorii români, care au dispus trimiterea în judecată a omului de afaceri irakiano-american pentru complicitate la acte de terorism, au cerut judecătorilor reducerea la jumătate a pedepsei pentru că a cooperat pe perioada anchetei.
Procurorul Ciprian Nastasiu, care se ocupă de dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak, spune că declaraţia lui Mohamad Munaf a dus la aflarea adevărului şi la identificarea membrilor grupării teroriste care i-a luat ostatici pe Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian.
Din acest motiv, Ciprian Nastasiu susţine că lui Munaf ar trebui să i se aplice dispoziţiile legii privind protecţia martorilor, adică înjumătăţirea pedpsei la care va fi condamnat în România. Pentru fapta de asociere, aderare sau sprijinire a unei grupări teroriste, legea română prevede o pedeapsă maximă între 10 şi 15 ani de închisoare.
ÎN ROMÂNIA MUNAF AR FI SCĂPAT IEFTIN
Marti, 00 0000 00:00
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- MUNAF CONDAMNAT LA MOARTE
Vineri, 13 Octombrie 2006 22:00 - MUNAF NU SE AFLĂ ÎN CUSTODIA SUA
Duminica, 15 Octombrie 2006 15:13 - SOŢIA LUI MUNAF NU CREDE ÎN VERDICTUL DIN IRAK
Luni, 16 Octombrie 2006 09:49 - MUNAF, SUB LUPA PRESEI
Luni, 16 Octombrie 2006 10:58
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Conducerea Direcţiei de Protecţie a Copilului din Galaţi este acuzată că ia mită
Astazi, ora 03:25Directoarea Direcţiei pentru Protecţia Copilului din Galaţi, Marinela Dobrea, este acuzată că, prin intermediul unei rude, primeşte mii de euro pentu angajările pe care le face în instituţie.
Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident, după ce a pierdut controlul motocicletei
Astazi, ora 03:25Un tânăr de 22 de ani din Arad şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, din cauza vitezei. Motocicleta pe care o conducea a ieşit de pe şosea, s-a izbit de un copac şi a ricoşat într-un altul.
Traian Băsescu aşteaptă un răspuns din partea lui Predoiu privind şefia DNA
Astazi, ora 03:30Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că aşteaptă un răspuns din partea ministrului Justiţiei în ce priveşte propunerea pentru şefia DNA, sugerând că acesta ar trebui să vină cu o altă nominalizare în locul...
România şi-a încheiat pledoariile în procesul intentat Ucrainei la Haga
Astazi, ora 03:31În urmă cu puţin timp s-au încheiat pledoariile României în procesul intentat Ucrainei pe tema delimitării zonelor economice din Marea Neagră. Experţii desemnaţi de statul român să reprezinte interesele ţării noastre au...
Procesul lui Dan Voiculescu se reia pe 16 septembrie cu acelaşi complet de judecată
Astazi, ora 03:33Vicepreşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Radu, a declarat vineri pentru NewsIn că, în urma adresei CNSAS prin care s-a arătat că nu sunt documente clasificate la dosarul lui Dan Voiculescu, preşedintele secţiei de...
Cele mai CITITE din Justiţie
- România continuă la Haga lupta cu Ucraina pentru delimitarea maritimă la Marea Neagră - Cine crezi că va câştiga? (6593)
- Monica Şerbănescu nu primeşte undă verde de la CSM pentru şefia DNA (2507)
- Un bărbat care a tras cu o armă de vânătoare asupra a doi bucureşteni este cercetat în libertate. Cum comentaţi? (1767)
- Procurorii-şefi ai DNA, DIICOT şi Parchetului ICCJ ar putea fi numiţi de CSM, nu de preşedinte (1574)
- Anchetă la Craiova în cazul incidentului în care a fost implicată fiica şefului Inspectoratului de Poliţie Dolj (1360)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Conducerea Direcţiei de Protecţie a Copilului din Galaţi este acuzată că ia mită (3,8/5)
- Procurorii DNA au reluat audierile în dosarul privatizărilor strategice din Comunicaţii (3,76/5)
- România continuă la Haga lupta cu Ucraina pentru delimitarea maritimă la Marea Neagră - Cine crezi că va câştiga? (3,32/5)
- Anchetă la Craiova în cazul incidentului în care a fost implicată fiica şefului Inspectoratului de Poliţie Dolj (2,84/5)
- Monica Şerbănescu nu primeşte undă verde de la CSM pentru şefia DNA (2,68/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Un bărbat care a tras cu o armă de vânătoare asupra a doi bucureşteni este cercetat în libertate. Cum comentaţi? (117)
- România continuă la Haga lupta cu Ucraina pentru delimitarea maritimă la Marea Neagră - Cine crezi că va câştiga? (113)
- Procurorii-şefi ai DNA, DIICOT şi Parchetului ICCJ ar putea fi numiţi de CSM, nu de preşedinte (89)
- Monica Şerbănescu nu primeşte undă verde de la CSM pentru şefia DNA (75)
- Traian Băsescu aşteaptă un răspuns din partea lui Predoiu privind şefia DNA (50)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010
- Traian Băsescu a fost primit de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. VEZI IMAGINI
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic"
- Un bărbat care a tras cu o armă de vânătoare asupra a doi bucureşteni este cercetat în libertate. Cum comentaţi?
- Piţurcă: Am fost inexistenţi pe toată durata meciului, dar întreaga responsabilitate mi-o asum eu
- Canicula a revenit în acest sfârşit de săptămână
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
În Oceanul Atlantic se formează o nouă furtună tropicală, Josephine
Astazi, ora 07:58Uraganul Ike, aflat în largul insulelor Bahamas, a ajuns la categoria a 4-a din cinci câte măsoară scara Saffir-Simpson. Viteza vântului a crescut de la 185 de km/h la aproape 215 km/h. Între timp furtuna tropicală Hanna a ajuns...
- Pelicula "The Wrestler" a primit Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia
- La Sibiu se desfăşoară Zilele Culturii Romilor
- Peste 150 de meşteri tradiţionali participă la Târgul Olarilor din Sibiu
- Un bărbat hunedorean prelucrează şi acum roţi de lemn pentru căruţe
- Aproximativ 200 de elevi din Vaslui, nu au unde să meargă la şcoală
- Un angajat al SRI a murit într-un grav accident de circulaţie
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 07.09 | 08.09 |
| Timişoara | 36 °C | 32 °C |
| Arad | 36 °C | 31 °C |
| Bacău | 32 °C | 31 °C |
| Braşov | 30 °C | 31 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 32 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 07.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 27 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 26 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6059 RON |
| 1 USD | 2,5318 RON |
| 1 GBP | 4,4666 RON |
| 1 CHF | 2,2715 RON |
| 100 HUF | 1,4934 RON |
| 100 JPY | 2,3812 RON |
| 1 BGN | 1,8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







