În laboratorul Spitalului Judeţean Botoşani, analizele se fac din... borcane de zacuscă şi sticle de bere. Sunt recipientele obişnuite pentru probele de la pacienţi, după cum au descoperit inspectorii sanitari. Laboratorul a scăpat neînchis, doar pentru că directorii spitalului au promis să schimbe rapid situaţia.

"Probele transportate către laborator şi în interiorul laboratorului nu se făceau conform normelor. Urinele care erau recoltate de la pacienţi erau aduse în borcane de zacuscă, în sticle de bere şi tot felul de recipienţi nespecifici", a declarat un responsabil de la directia de sanatate publica a judetului.

Pentru angajaţii laboratorului, situaţia părea firească. "Eu recipientele respective le-am văzut, nu erau nişte recipiente murdare, erau borcane, borcanul putea să fi fost acum un an de la compot, acum doi ani de la zacuscă", a declarat şeful de laborator, Ani Manolescu.

"În maxim două săptămâni vor fi puse la punct toate procedurile astfel încât nimeni să nu spună că nu a ştiut cum să facă manevrele necesare recoltării", a declarat directorul spitalului Doru Muntianu.

Printre pacienţi, nimeni nu ştia că probele pentru analize stau în recipiente de uz casnic.

Managerul spitalului promite că în scurt timp toate recipientele pentru probele de laborator vor fi de unică folosinţă şi vor avea coduri de bare.