Potrivit unui raport al Direcţiei de Asistenţă Socială, în judeţul Iaşi există 607 gravide, dintre care 71 minore, care sunt predispuse să-şi abandoneze nou-născuţii în maternităţi. Raportul arată că 61 de gravide prezintă tulburări psihice, stabilindu-se măsuri de protecţie în cazul a 165 de copii.
"Factorii de risc la abandonul nou-născutului în unităţile sanitare se află în strânsă legătură cu profilul psiho-social al mamelor şi al contextului socio-familial al familiei de origine", a declarat Daniela Costăchescu, şefa Biroului de Monitorizare Asistenţă şi Sprijinirea Femeii Gravide Predispusă la Abandonul Nou-Născutului din cadrul DAS Iaşi.
Conform raportului, în acest an, numărul de copii părăsiţi a crescut până la 15, comparativ cu anul precedent când s-au înregistrat 11 abandonuri.
În primele şase luni ale anului, în judeţul Iaşi, s-au înregistrat 4.824 de naşteri şi 4.625 de decese, iar în ultimii cinci ani sporul natural în judeţ a fost pozitiv.




În Iaşi, sute de mame sunt predispuse să-şi abandoneze nou-născuţii
Miercuri, 14 Mai 2008 05:15
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- Românii sunt campioni la făcut copii în Italia
- Infecţie în maternitatea Cuza Vodă din Iaşi
- Ieşenii au scăpat de taxele pe copacul de nuntă şi pe bannere
- O fetiţă a fost abandonată pe o stradă din Arad
Comentariile cititorilor
2. ramona
Joi, 16 Noiembrie 2006 12:36
| Raspunde la comentariu
1. Elena Danila
Miercuri, 15 Noiembrie 2006 17:20
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Cristian Cioacă va fi mutat de la IPJ Braşov la IPJ Argeş
Astazi, ora 04:40Mutarea s-a făcut la cererea poliţistului, care a invocat motive personale. Reprezentanţii IPJ Argeş au declarat că aşteaptă o decizie din partea IGPR pentru a stabili în ce departament îl va...

Un copil de doi ani a fost muşcat de faţă de un câine, iar un al copil de un an a fost intoxicat cu nitriţi
Astazi, ora 09:05Băieţelul, din localitatea Sântana din judeţul Arad, se juca în această dimineaţă în faţa casei când a fost atacat de câinele unor vecini. Mai multe oameni au intervenit şi au scos...

Mii de turişti îşi petrec sfârşitul de săptămână pe litoral
Astazi, ora 06:24Litoralul va fi aglomerat în următoarele zile. Mii de turişti îşi petrec sfârşitul de săptămână la mare după ce meteorologii au spus că vremea va fi frumoasă. Cele aproape 30 de grade...

Patriarhul Daniel urmează un program de recuperare, însă îşi poate folosi piciorul stâng
Vineri, 16 Mai 2008 23:09Preafericitul Părinte continuă programul de recuperare sub supravegherea unei echipe de specialişti care vine zilnic la reşedinţa patriarhală. Patriarhul Daniel şi-a fracturat glezna...

Poliţişti surprinşi în ofsaid de telespectatorii Realitatea TV - Cum comentaţi ipostazele în care apar oamenii legii?
Astazi, ora 04:43Poliţia în acţiune... la supermarket. Noaptea trecută, într-un magazin din Capitală, doi agenţi de poliţie, un bărbat şi o femeie, au stat cam o jumătate de oră la raioanele de produse...

Monumentul istoric Moara lui Assan este subiect de dosar penal de trei ani
Vineri, 16 Mai 2008 21:46Inspectorii Direcţiei de Control General au făcut verificările în august 2005. La acea vreme ansamblul era în proprietatea Societăţii pe Acţiuni Solaris. Surpriză însă: firma era în faliment...


Cele mai importante stiri
În această noapte, muzeele din toată ţara au uşile deschise - Când aţi fost ultima oară la muzeu?
Astazi, ora 09:27Pe ruta celor 12 muzee din Bucureşti incluse în circuitul Nopţii Muzeelor va funcţiona o linie specială de autobuz pentru a facilita accesul vizitatorilor. Pentru cea de-a patra ediţie a...

15 eleve din Ungaria sunt rătăcite în Munţii Cernei
Astazi, ora 09:08Elevele au urcat ieri în Munţii Cernei şi nu mai putut coborî din cauza terenului accidentat. Abia în această dimineaţă, ele au reuşit să ceară ajutorul. La această oră,...

Cadavrul unei femei, ţinut 12 ore în salon cu pacienţii - Cum comentaţi acest caz?
Astazi, ora 07:35Miercuri, aproape de miezul nopţii, femeile le-au chemat pe asistente pentru că una dintre colegele lor de salon se simţea foarte rău şi le-au spus că ar avea nevoie de o mască de oxigen....

- Cinci fraţi din Flămânzi, lăsaţi în voia sorţii de părinţi
- O fetiţă de numai şapte ani, bătută de unchiul ei cu făcăleţul
- Kylie Minogue concertează astăzi la Bucureşti
- Examenul de bacalaureat este contestat de profesori
Cele mai recente stiri
Un copil de doi ani a fost muşcat de faţă de un câine, iar un al copil de un an a fost intoxicat cu nitriţi
Astazi, ora 09:05Băieţelul, din localitatea Sântana din judeţul Arad, se juca în această dimineaţă în faţa casei când a fost atacat de câinele unor vecini. Mai multe oameni au intervenit şi au scos...

15 eleve din Ungaria sunt rătăcite în Munţii Cernei
Astazi, ora 09:08Elevele au urcat ieri în Munţii Cernei şi nu mai putut coborî din cauza terenului accidentat. Abia în această dimineaţă, ele au reuşit să ceară ajutorul. La această oră,...

Examenul de bacalaureat este contestat de profesori
Astazi, ora 08:26Profesorii acuză că elevii sunt obligaţi în felul acesta să facă diferite compuneri pe texte fără valoare. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că subiectele respectă programa...

- Comunitatea chineză din România adună fonduri pentru sinistraţi
- Cinci fraţi din Flămânzi, lăsaţi în voia sorţii de părinţi
- O fetiţă de numai şapte ani, bătută de unchiul ei cu făcăleţul
- Chinezii nu au uitat să se ajute între ei după cutremurul de luni
Cele mai CITITE
- Primele semafoare "inteligente" din Capitală funcţionează, de joi, pe ruta Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii. Aţi observat vreo schimbare în bine? (8825)
- EMO, moda sinucigaşă - Cum comentaţi noul pericol din rândul tinerilor? (7242)
- Caz şocant la Sibiu: O fetiţă a fost violată şi aruncată în râu (3987)
- Vine căldura. Weekend cu temperaturi de vară (3311)
- Accident pe DN1: Un bărbat a murit după ce o contragreutate de macara a strivit o maşină (2911)

Cele mai VOTATE
- O tânără de 19 ani din Gorj este acuzată de pruncucidere (3,92/5)
- 200 de capre şi 20 de oi au pichetat sediul Primăriei Jidvei, Judeţul Alba (3,76/5)
- 4% din persoanele cu handicap au un loc de muncă (3,72/5)
- Peste o mie de credincioşi s-au închinat la Brâul Maicii Domnului, la Mangalia (3,72/5)
- Accident pe DN1: Un bărbat a murit după ce o contragreutate de macara a strivit o maşină (3,64/5)

Cele mai COMENTATE
- EMO, moda sinucigaşă - Cum comentaţi noul pericol din rândul tinerilor? (122)
- Poliţişti surprinşi în ofsaid de telespectatorii Realitatea TV - Cum comentaţi ipostazele în care apar oamenii legii? (54)
- Primele semafoare "inteligente" din Capitală funcţionează, de joi, pe ruta Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii. Aţi observat vreo schimbare în bine? (49)
- Caz şocant la Sibiu: O fetiţă a fost violată şi aruncată în râu (36)
- Bâtrânii, victimele funcţionarilor publici corupţi - Cum comentaţi noua escrocherie imobiliară? (35)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
LOCALIADA - esti multumit de orasul in care locuiesti? |
Sondaj
Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro
Bucureşti 28 °C
Variabil
| mai multe
| Romania | 17.05 | 18.05 |
| Timişoara | 27 °C | |
| Arad | 28 °C | 26 °C |
| Bacău | 26 °C | 28 °C |
| Braşov | 22 °C | 27 °C |
| Cluj Napoca | 22 °C | 28 °C |
| Constanţa | 22 °C | 30 °C |
| Europa | 17.05 | |
| Atena | 28 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 13 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 18 °C | |
| Oslo | 6 °C | |
| Paris | 18 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
Vineri, 16 Mai 2008 09:29
Paritate: 1 EUR = 1,5487 USD
| 1 EUR | 3,6573 RON |
| 1 USD | 2,3615 RON |
| 1 GBP | 4,603 RON |
| 1 CHF | 2,2415 RON |
| 100 HUF | 1,4706 RON |
| 100 JPY | 2,2571 RON |
| 1 BGN | 1,8699 RON |
Arhiva articole
| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |

Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







