Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

În fiecare oră, o persoană devine victimă a violenţei domestice, în România

6.386 de persoane au fost maltratate fizic de un membru al familiei în primele şase luni ale anului trecut. Cu alte cuvinte, cel puţin o persoană pe oră a fost abuzată de pe urma violenţei celui căruia i-a declarat dragostea. Dintre acestea, aproape 50% au fost femei, iar raportul abuzurilor asupra lor se ridică la aproximativ o persoană la două ore.

Cei şase români au combinat violul cu agresiunea fizică.
Cei şase români au combinat violul cu agresiunea fizică. / FOTO: descoperă.ro

Femeile  sunt principalele victime ale violenţei domestice, indiferent de vârstă. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, în primele şase luni din 2009 aproape 50% dintre cazurile de violenţă domestică raportate au fost de sex feminin (16,02% minori şi 33,58% adulţi) şi numai 18% de sex masculin (12,4% minori şi 5,86% adulţi).  Restul de 32 de procente nu au avut sexul şi vârsta precizate.

Potrivit Agenţiei, în primul semestru al anului trecut, cele mai multe cazuri de violenţă domestică au fost înregistrate în regiunea Sud-Muntenia, cu 1.653 de persoane maltratate şi în centrul ţării, cu 1024. La polul opus, cu cele mai puţine cazuri de violenţă în familie se situează regiunea de Vest a ţării, cu 508 persoane, respectiv zona Bucureşti-Ilfov, cu 182 de oameni agresaţi.

Acesta este însă numărul oficial de persoane maltratate în familie, care nu reflectă nici pe departe realitatea. Mult mai multe persoane sunt agresate zilnic, dar decid să nu raporteze violenţa.

Chiar şi în această situaţie, numărul persoanelor care au apelat la un medic legist expert a crescut în ultima perioadă cu 10% - 20%, iar cele mai multe forme de abuz au fost raportate de femei.

De ce sunt persoanele maltratate în familie?

Potrivit preşedintelui Societăţii de Medicină Legală, Vladimir Beliş, românii îşi bat nevestele din două motive: sărăcia şi lipsa de cultură.  

"Lipsa banilor duce la stări de nervozitate şi de supărare, iar bărbaţii îşi varsă necazul pe persoana apropiată. Un alt factor important care duce la apariţia violenţei domestice este lipsa de cultură, iar la ora actuală suntem într-o stare de incultură crasă. Un om cult nu îşi bate nevasta şi copii" a spus Vladimir Beliş. Preşedintele Societăţii de Medicină Legală susţine că sunt puţine cazurile în care violenţa domestică este generată de neînţelegerile ocazionale, printre care gelozia.

Potrivit lui Beliş, majoritatea persoanelor care apelează la medicul legist au sub 40 de ani, iar cele mai frecvente leziuni sunt vânătăile. El a precizat însă că sunt destul de des întâlnite şi zgârieturile sau plăgile produse cu diferite obiecte.

Care sunt cele mai frecvente forme de violenţă domestică?

Cele mai frecvenete forme de abuz, din declaraţiile şi evaluările persoanelor care au apelat la serviciile Centrului de consiliere Casa Blu sunt abuzurile fizice şi cele psiho-emoţionale. Potrivit directorului executiv al Centrului, Cristina Horia, în nici unul dintre cazurile raportate nu este vorba despre prezenţa unui singur tip de abuz, ci de manifestarea concomitentă a cel puţin două tipuri.

Violenţa fizică este cea mai frecventă formă de abuz împotriva unei femei. Ea include lovire cu pumnul, cu piciorul, pălmuire, tras de păr, muşcat, ars, încercări de ştrangulare sau vătămări interne. Centrul de consiliere Casa Blu a constatat că la o durată mai mare a relaţiei de cuplu creşte şi gravitatea abuzului.

Femeile care decid să ducă o viaţă independentă de agresor şi să dobândească noi abilităţi de a face faţă unor situaţii cu potenţial violent, pot apela la serviciile unui Centru de Consiliere. Acesta le oferă cazare şi consiliere gratuită şi le ajută să depăşească statutul de victimă.

În România sunt aproximativ 49 de centre şi adăposturi pentru persoanele abuzate, situate preponderent în zonele urbane, cele rurale fiind complet neacoperite. Dacă toate cazurile de abuz asupra femeilor raportate în primul semestru al anului trecut (3167) ar fi avut nevoie de adapost şi am fi avut distribuţie relativ egală în toate zonele, ar fi însemnat ca 11 persoane să fie cazate într-un singur adăpost, timp de o lună, un timp insuficient însă pentru a schimba semnificativ situaţia în care se află.

Potrivit Cristinei Horia femeile maltratate pot apela la un centru care asigură protecţie şi găzduire în regim de urgenţă şi pentru o perioada cuprinsă intre 7 şi 60 de zile, iar alternativa de cazare pe termen lung este reprezentată de centrele de recuperare, în care persoanele pot fi gazduite maxim 90 de zile, în situatii exceptionale durata putând fi prelungită până la 180.

Aproape 1% dintre cazurile de violenţă domestică au dus la decesul persoanei maltratate

Violenţa domestică generează câteodată şi leziuni foarte grave, în special cranio-cerebrale sau faciale, şi pot duce chiar până la moartea victimei.

Ultimele date ale Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, arată că la nivelul primelor şase luni din 2009, 46 de persoane au fost omorâte în bătaie de un mebru al familiei. Dintre acestea, 18 au fost de sex feminin (1 minor şi 8 adulţi), 18 de sex masculin (4 minori şi 7 adulţi) iar restul nu au avut sexul şi vârsta precizate.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro