Iarna care se apropie reprezintă o povară în plus pentru pensionari. Pentru a achita facturile la întreţinere, mulţi dintre ei sunt nevoiţi să apeleze la împrumuturi. La Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Vaslui - numai în octombrie - pensionarii au solicitat împrumuturi în valoare de peste 100.000 de lei.
Şi în Capitală, pensionarii au ajuns să se împrumute pentru a-şi plăti datoriile foarte mari la întreţinere, iar alţii pentru a-şi cumpăra mâncare sau medicamente.
Familia Mon trăieşte din 240 de lei pe lună, iar o dată la patru luni solicită un împrumut de la Casa de Ajutor Reciproc din Vaslui, pentru a-şi plăti datoriile. "Îmi tremură mâinile când trebuie să îi dau şi dintr-un milion plătim şi tratament şi lumină şi tot. E de strigat la cer", spune Rădita Mon.
În Bucureşti, numai la o singură casă de ajutor reciproc, lunar sute de pensionari cer bani. Dumitru Vasile are 66 de ani şi suferă de o afecţiune la ochi. Din pensia pe care o are nu îşi poate permite o operaţie.
"Cei care vin la CAR sunt oameni săraci, dacă nu cei mai săraci; pentru că că se deplasează foarte greu omul vine şi face un împrumut ca să se aprovizioneze cu ulei, zahăr", spune Ion Călin, consilier CAR Omenia.
De la începutul anului, la cele 200 de case de ajutor reciproc din întreaga ţară au apelat aproximativ 600.000 de pensionari.
În fiecare an, în anotimpul rece, bătrânii săraci fac credite
Luni, 29 Octombrie 2007 13:58
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Ministrul Păcuraru anunţă la 100% majorarea punctului de pensie, de la 1 iulie
Marti, 19 Iunie 2007 22:10 - Bătrânii plătesc pentru medicamentele gratuite
Vineri, 13 Iulie 2007 16:25 - Adăposturile sociale oferite de autorităţi, puţine şi supraaglomerate
Sambata, 03 Noiembrie 2007 07:47 - Rămaşi fără case, bătrânii îşi duc viaţa prin tarabele din piaţă
Joi, 13 Decembrie 2007 10:29
Comentariile cititorilor
1. JULY
Luni, 29 Octombrie 2007 18:11
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Târg de cristale de Sf. Nicolae, la Muzeul de Geologie din Bucureşti
Astazi, ora 08:42Expoziţia cu vânzare de podoabe, cristale şi geme este organizată de Muzeul Naţional de Geologie, în perioada 3 - 7 decembrie. Târgul reuneşte peste 20 de expozanţi din întreaga ţară şi străinătate.
Un copil de 2 ani a murit azi-noapte într-un incendiu în Capitală
Astazi, ora 07:05Un băieţel în vârstă de numai 2 ani a murit azi-noapte într-un incendiu în Capitală.
Bucureştenii au la dispoziţie în această iarnă şase patinoare şi o pârtie de schi
Marti, 02 Decembrie 2008 22:08Amatorii de schi din Capitală vor avea de săptămâna viitoare o pârtie în buricul Bucureştilor. Pasionaţii de patinaj vor avea şi ei parte de distracţie. Îi aşteaptă nu mai puţin de şase patinoare în aer liber.
Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură
Astazi, ora 10:50Mii de bucureşteni care locuiesc în cartierele Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au stat toată noaptea în frig după ce o conductă s-a spart. RADET a declarat că până diseară la ora 20:00, avaria va fi rezolvată.
Cele mai CITITE din Social
- Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoraţia acordată de preşedinte, numindu-l "comunist" pe Traian Băsescu (4552)
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă (3221)
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură (2667)
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei (1712)
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament (1391)
Cele mai VOTATE din Social
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură (3,68/5)
- Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoraţia acordată de preşedinte, numindu-l "comunist" pe Traian Băsescu (2,84/5)
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă (2,6/5)
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament (1,88/5)
- Salvamontiştii din judeţul Vâlcea au recuperat trei căutători de aur de pe Cheile Bistriţei (1,04/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Disidentul Vasile Paraschiv a refuzat decoraţia acordată de preşedinte, numindu-l "comunist" pe Traian Băsescu (139)
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură (31)
- Mii de pensionari din întreaga ţară s-au înghesuit la Casele de Pensii pentru bilete de tratament (18)
- Circulaţia va fi restricţionată pe mai multe străzi din Bucureşti, în perioada sărbătorilor de iarnă (3)
- Luminiţele de sărbători au fost aprinse în mai multe oraşe din ţară (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Adrian Năstase: Era de aşteptat să fiu invitat de "prietenii mei" de la DNA
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură
- Bucureştenii au la dispoziţie în această iarnă şase patinoare şi o pârtie de schi
- Petrom a ieftinit benzina şi motorina cu 9 bani/litru
- Cine face viitorul Guvern al României
- Un candidat PNL este şi în arest şi în Parlament. Cum comentaţi?
- În Japonia a fost degustată prima bere fabricată din orz cultivat în spaţiu
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Realitatea.NET a fost principala sursă de ştiri online în preajma alegerilor
Astazi, ora 11:13În cele mai fierbinţi zile de alegeri, între 29 noiembrie şi 1 decembrie, Realitatea.NET s-a poziţionat în topul preferinţelor utilizatorilor de internet care au accesat website-urile de ştiri. Potrivit SATI şi Trafic.ro,...
- Turturelele, vrăbiile şi potârnichile sunt în pericol
- Roman Polanski cere justiţiei SUA să renunţe la urmărirea sa penală pentru relaţii sexuale cu o minoră
- GM şi Chrysler au nevoie de 15 miliarde dolari până în ianuarie, în contextul unei crize acute de lichidităţi
- Economia României a crescut cu 9,1% în al treilea trimestru, peste estimările analiştilor
- Liderii PD-L susţin că nu au început negocierile cu alte partide
- Pe Marte există păduri, spun adepţii teoriei conspiraţiei - FOTO
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 03.12 | 04.12 |
| Timişoara | 11 °C | 16 °C |
| Arad | 11 °C | 14 °C |
| Bacău | 9 °C | 13 °C |
| Braşov | 13 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 14 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia













