Foto: RTV

La Dămuc toată lumea taie pădurea şi nimeni nu e vinovat. Se constată doar pagubele. Localnicul Ion Dandu a reclamat ca din pădurea comunei au dispărut şase mii de copaci. A făcut plângere acum patru luni. Pe dosar s-a aşternut însă praful.

''Pădurarii cară într-una. Am făcut la Poliţie la Bicaz, am făcut la Piatră şi nu o venit nimeni să mă întrebe: Bei prostule de ce ai făcut reclamaţia asta, pe ce bază ai făcut-o şi unde sunt cioatele?'', susţine Ion Dandu, reclamantul jafului din Dămuc.

Pădurarii, păzitorii pădurilor, o duc foarte bine la Dămuc. La poarta unuia dintre ei am găsit lemn nemarcat. Vreo zece trunchiuri de copac. Pădurarul spune însă că nu sunt ale lui şi nici nu ştie de unde au apărut.

''S-a furat...poate'', spune liniştit pădurarul Simion Oniga.

Autorităţile ştiu cum merg lucrurile prea bine. ''Pădurarul lucrează mână în mână cu cei care se ocupă cu aste afaceri. Credeţi că iese cineva cu o căruţă de lemn fără să ştie pădurarul?'', spune Ion Frăsinariu viceprimar Dămuc.