Foto: RTV
Dămuc. Ora 22.00. Un camion oprit pe marginea străzii pare încărcat cu îngheţată dacă te iei după desenele de pe prelata remorcii. Doi inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) vor să verifice încărcătura şi documentele de transport.

Şoferul se enervează când vede că nu mai are scăpare şi trebuie să se supună controlului. Fără să dea explicaţii, coboară din camion şi o ia la sănătoasa. În remorca maşinii, nu e îngheţată. Cine ar face afaceri cu îngheţată la Dămuc când banii adevăraţi sunt la o aruncătură de băţ, în pădure.

''Cherestea de răşinoase. Avem încărcătură la patru metri şi cherestea pacheţi la 2 metri şi jumătate'', spune Mihai Nacu, inspector ITRSV Suceava.

Echipa Realitatea TV a adus poliţia din comună la faţa locului. Şeful de post se jură că respectivul camion nu e din Dămuc. Însă datele pe care le obţinem de la poliţia din comuna vecină îl contrazic. Proprietarul nu numai că e din Dămuc, dar e şi un om cunoscut în zonă. Consilierul local PD-L, Ionel Butunoi. Inspectorii silvici încearcă să-l contacteze telefonic, să prezinte documentele pentru încărcătură, aşa cum îl obligă legea.

''Lasă-mă dracului că nu vii tu să mă deranjezi pe mine, dobitocule, cum îţi permiţi chestiile astea?'', îi spune consilierul local, inspectorului ITRSV, care se oferise să îi facă o vizită.

A doua zi, consilierul local primeşte o amendă de 10.000 de lei. Ionel Butunoi îl ia deoparte pe reporterul Realitatea TV şi îi propune să intermedieze o înţelegere cu inspectorii. N-a reuşit, dar nici nu contează, pentru că la Dămuc masacrul codrilor continuă, sub ochii neputincioşi sau complici ai autorităţilor.