Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Dan Bucă, a declarat că, în această situaţie, se impune organizarea unor noi alegeri în comună, însă data alegerilor urmează să fie decisă la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

"Primarul comunei Ruscova, Simion Roman, a murit, iar în această situaţie trebuie informat Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Decizia privind data la care vor fi organizate alegerile va fi decisă la minister. Nu cunoaştem prea multe informaţii despre primar, ştim că era internat la spital în Cluj. Judecătoria îl confirmase pe primar în funcţie", a spus Dan Bucă.

Surse neoficiale au declarat că primarul liberal al comunei Ruscova, Simion Roman, suferea de mai multă vreme de o boală incurabilă.