În ciuda procedurilor greoaie, peste 264 de copii au fost adoptaţi anul acesta
Tot mai multe adopţii în România. Deşi legislaţia este greoaie, iar procesul cere o răbdare de fier din partea părinţilor adoptivi, peste 260 de copii au fost adoptaţi de la începutul anului. O cifră destul de mare, având în vedere procedurile complicate. Cei mai doriţi de familiile adoptive au fost copiii mici.
Adopţia presupune trei etape legale obligatoriu de parcurs: prima o constituie deschiderea dosarul de adopţie. Asta înseamnă că centrul de plasament trebuie să declare copilul drept adoptabil. Urmează etapa numită încredinţarea în vederea dopţiei: copilul merge la părinţii care doresc să-l adopte pentru o perioadă de 90 de zile de probă. După perioada de probă, judecătorul decide dacă copilul este compatibil cu familia care doreşte să-l adopte şi încuviinţează sau nu adopţia.
"După cele 90 de zile nu întotdeauna părinţii mai vor copilul (...) Cei mai adoptabili sunt copii mici, cei mai greu sunt copii cu handicap", a declarat Andreea-Doris Tomescu, judecător Tribunalul Bucureşti.
Din aproape 600 de dosare de adopţie intrate pe rolul Tribunalului Bucureşti au
fost finalizate pozitiv jumătate. Judecatorii susţin că procedura este
foarte greoaie şi asta pentru că trebuie să dea trei sentinţe până încredinţează definitiv un copil.
Potrivit Oficiului Român pentru Adopţii, anul trecut au fost adoptaţi 1274 de copii.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012








Feedback

