"Prelevarea de celule stem se poate face şi din dinţii de lapte!" Aşa sună reclama care atrage de ceva vreme destui părinţi care au ratat la naşterea copiilor recoltarea celulelor stem din sângele ombilical. Şi nu costă puţin: 1200 de euro pentru un dinte. Firma Biohellenika trimite celulele stem în Grecia. Pentru România însă, controversata procedură nu a fost însă avizată de Agenţia Naţională de Transplant.
"Lucrăm cu o firmă din Grecia. Practic, la noi se face extracţia dintelui, se pune într-un chit special şi se trimite mai departe către Salonic, unde este banca de prelevare a celulor stem", a declarat Dinu Gheorghiţă, manager clinică stomatologică.
Dentiştii firmei Imperial Dent, cea care lucrează şi pentru Biohellenika, spun că pot recolta celule stem chiar şi din măsele de minte ale adulţilor care n-au fost niciodată cariate sau radiografiate. Am filmat chiar într-un cabinet care oferă aşa ceva.
"În cazul domnului vom extrage un molar de minte, care ulterior va fi trimis într-un centru de colectare şi de prelevare a celuleor stem în scopul depozitării lor şi, eventual, folosirii lor timp de 20 de ani", a declarat medicul Despina Miciulică.
Din păcate, pacientul însă nu ştie că serviciul pentru care plăteşte 1200 de euro, nu este autorizat în România. Asta înseamnă că procedura e ilegală.
"Ddeocamdată, la nivel de Agenţie Naţională de Transplant nu este autorizată nicio astfel de unitate în vederea recoltării, procesării şi exportului de astfel de celule", este poziţia Agenţiei Naţională de Transplant.
Care este apararea celor de la clinica unde am filmat?
"Noi am depus cererea şi urmează să primim. Deoarece nu se cunoaşte procedura în ţară, ni s-a promis că se rezolvă. Între timp se fac prelevări? Se mai fac, se fac", spune managerul clinicii.
În acest caz, autorităţile ar trebui să se autosesizeze, dacă n-au făcut-o deja. În lege manipularea fără drept a materialului genetic e pedepsită cu 3 până la 10 ani de închisoare.
Cabinete stomatologice recoltează ilegal celule stem din dinţi, în Capitală
PUBLICAT
Sâmbătă, 20 Noiembrie 2010 06:29
ACTUALIZAT
Duminică, 21 Noiembrie 2010 13:54
SURSA
REALITATEA TV
Vând servicii ilegale şi îşi mint clienţii cu nonşalanţă. Oferă lucruri interzise în România şi îşi fac reclamă fără să se teamă că pot păţi ceva. O firmă din Bucureşti le promite părinţilor că recoltează celule stem din dinţi. Şi nu are autorizare pentru aşa ceva. De fapt, în România, Agenţia Naţională pentru Transplant nu a autorizat nicio firmă pentru astfel de servicii medicale.
Citeşte totul despre:
celule stem
Firma Biohellenika trimite celulele stem în Grecia / FOTO: REALITATEA TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M