Copiii din capitală au avut astăzi încă o şansă de a-i demonstra Moşului că sunt cuminţi. I-au organizat o petrecere cu dansuri, colinde şi piese de teatru în faţa Teatrului Naţional, doar-doar l-or convinge să vină mai repede cu darurile.
Cam greu însă, pentru că în sacul lui Moş Crăciun vor trebui îngrămădite mii de laptop-uri, DVD-uri, păpuşi şi toate acestea lângă un elicopter şi un avion. Cam asta ar fi lista cu solicitările micuţilor.
Pe lângă lungile discuţii cu Moş Crăciun copilaşii au dansat, au cântat şi au făcut cunoştinţă cu statuile mute. Povestea lor i-a fascinat. În preajma sărbătorilor de Crăciun, fiecare din aceste personaje a făcut ceva urât şi a fost trasformat în statuie.
Micuţii s-au bucurat, însă, când au auzit că statuile pot fi trezite la viaţă, cu anumite condiţii, însă.
"Dacă tu vei zâmbi, îţi vei alege un necunoscut de aici şi îl îmbrăţişezi", a spus unul dintre copiii prezenţi.
Programul a continuat şi după plecarea micuţilor, cu un program pentru cei mari: colinde şi concerte cu Ştefan Hruşcă şi cu Oana Sârbu.
Preşedintele Traian Băsescu a auzit de surprizele pregătite de Moş Crăciun bucureştenilor şi s-a dus în faţa Teatrului Naţional pentru a-şi primi cadoul.
A ajuns chiar la concertul susţinut de Oana Sârbu. SPP-iştii au avut iar de furcă: Preşedintele a renunţat din nou la coloana oficială şi s-a dus la spectacol cu maşina personală. Traian Băsescu spune ca a venit cât a putut de repede şi că a dorit foarte mult să-l mai prindă cântând pe Ştefan Hruşcă. Traian Băsescu a lansat şi o nouă urare: "Sărbători cu bine!"
În aşteptarea lui Moş Crăciun, în faţa Teatrului Naţional
Marti, 19 Decembrie 2006 10:57
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Centru poştal pentru scrisorile către Moş Crăciun, în Germania
Marti, 14 Noiembrie 2006 05:55 - Campionat mondial pentru Moşi Crăciuni
Duminica, 03 Decembrie 2006 06:31 - Moş Crăciun face pârtie pe internet
Miercuri, 06 Decembrie 2006 15:19 - Moş Crăciun se lasă închiriat
Sambata, 09 Decembrie 2006 22:33 - Copiii săraci vor de Crăciun haine
Miercuri, 20 Decembrie 2006 09:54
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Mel B nu vrea să pozeze dezbrăcată
Astazi, ora 00:15Mel B, fosta componentă a Spice Girls, a refuzat oferta Playboy de a poza goală.
Atacul clonelor: Demi Moore şi Courtney Cox seamănă ca două picături de apă- FOTO
Miercuri, 15 Octombrie 2008 20:09Sunt actriţe, sunt celebre, dar nimeni nu şi-a pus problema până acum că Demi Moore ar putea fi confundată cu Courtney Cox. Dar după petrecerea de aseară, unde divele au şi pozat împreună, confuziile sunt mult mai uşor...
Poliţistul sucevean care a apărut într-un videoclip al unui manelist a fost sancţionat disciplinar. Vezi VIDEO
Miercuri, 15 Octombrie 2008 18:54Poliţistul sucevean care a participat la filmarea unui videoclip pentru o manea a fost sancţionat disciplinar. El va avea salariul micşorat cu zece la sută timp de trei luni.
Războiul silicoanelor: Pamela Anderson o atacă pe Jordan
Miercuri, 15 Octombrie 2008 17:07În loc să fie bune prietene, să-şi facă destăinuiri despre silicoane sau să-şi împrumute sutiene, iată că atacurile par să le încânte mai mult pe cele două dive. Cea care a apăsat pe trăgaci este Pamela Anderson....
Cele mai CITITE din Divertisment
- Top 50 al celor mai ciudate clădiri din lume - Vezi galerie foto (4945)
- Mihaela Rădulescu a confirmat relaţia cu Dani Oţil (4575)
- Incredibilele fotografii pe care Brad Pitt i le-a făcut Angelinei Jolie - VEZI FOTO (2499)
- Nu trebuie să trageţi cu ochiul, Kate Moss îşi arată sânii lumii întregi - FOTO (1903)
- Dan Bălan a ajuns pe primul loc în clasamentul Billboard cu piesa "Live Your Life". Ascultă melodia aici (1433)
Cele mai VOTATE din Divertisment
- Trupa Thievery Corporation a solicitat tequila şi bere mexicană pentru concertul de la Bucureşti (3,96/5)
- Guns N' Roses lansează un nou album după 15 ani de pauză discografică. Ascultă aici primul single de pe "Chinese Democracy" (3,92/5)
- Mel B nu vrea să pozeze dezbrăcată (3,84/5)
- Nu trebuie să trageţi cu ochiul, Kate Moss îşi arată sânii lumii întregi - FOTO (3,8/5)
- Dan Bălan a ajuns pe primul loc în clasamentul Billboard cu piesa "Live Your Life". Ascultă melodia aici (3,76/5)
Cele mai COMENTATE din Divertisment
- Mihaela Rădulescu a confirmat relaţia cu Dani Oţil (16)
- Dan Bălan a ajuns pe primul loc în clasamentul Billboard cu piesa "Live Your Life". Ascultă melodia aici (5)
- Guns N' Roses lansează un nou album după 15 ani de pauză discografică. Ascultă aici primul single de pe "Chinese Democracy" (2)
- Top 50 al celor mai ciudate clădiri din lume - Vezi galerie foto (1)
- Peste 6.000 de sticle din vinul lui Adrian Mutu s-au vândut deja în Italia (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Şoferul unui Ferrari care a omorât un tânăr la Timişoara ar putea fi eliberat pe cauţiune
Miercuri, 15 Octombrie 2008 20:23Procurorii timişoreni au atacat cu recurs, astăzi, hotărârea magistraţilor de la Judecătoria Timişoara potrivit cărora Iosif Cocoană, şoferul autoturismului Ferrari care a accidentat mortal un tânăr, poate fi eliberat pe...
- Curtea Constituţională: Majorarea salariilor dascălilor cu 50%, pensia la categoria I-II şi legea Curţii de Conturi, toate sunt constituţionale
- Senatorul Sergiu Nicolaescu a fost implicat într-un accident auto
- Navigarea pe net stimulează creierul mai mult decât cititul unei cărţi
- Maşinile cu mai mult de trei pasageri vor avea prioritate în traficul bucureştean
- Legea mamelor a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor
- Mihaela Rădulescu a confirmat relaţia cu Dani Oţil
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Adrian Năstase: Sistemul de pensii pentru agricultori - noi detalii
- Cristian Teodorescu: Stănculescu şi Chiţac- cîte 15 ani de închisoare
- Răzvan Vintilescu: Te doare mintea! Lege de încurajat şpaga…
- Ioan T. Morar: Le vrem mai groase!
- Cârcotaşii şi Mondenii, pirataţi masiv pe net
- Madonna ar putea pierde 150 de milioane de lire sterline în urma divorţului
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 24 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 16.10 | 17.10 |
| Timişoara | 23 °C | 25 °C |
| Arad | 23 °C | 23 °C |
| Bacău | 22 °C | 18 °C |
| Braşov | 19 °C | 23 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 22 °C |
| Constanţa | 22 °C | 15 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3,7869 RON |
| 1 USD | 2,7822 RON |
| 1 GBP | 4,8719 RON |
| 1 CHF | 2,4481 RON |
| 100 HUF | 1,4357 RON |
| 100 JPY | 2,7506 RON |
| 1 BGN | 1,9362 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









