Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

În 2011 cele mai mari salarii vor fi în Bucureşti-Ilfov

Bucureştiul, Constanţa şi Sibiul vor deveni, peste trei ani, cele mai vânate oraşe pentru cei care vor să se angajeze. Motivul? Mirajul celor mai mari salarii. Potrivit estimărilor făcute de Comisia Naţională de Prognoză, bucureştenii vor avea în 2011 un salariu mediu net, lunar de peste 2200 de lei.

Foto: RTV
Foto: RTV

Potrivit analizelor făcute de Comisia Naţională de Prognoză, peste trei ani, în Bucureşti un salariat va câştiga în medie 2231 de lei. Şi angajaţii din Ilfov vor avea salarii mari: în medie 1997 de lei, pe lună. În Constanţa un angajat va ajunge să câştige lunar un salariu mediu net de 1752 de lei, în timp ce prahovenii vor fi plătiţi cu 1749 de lei. În topul oraşelor cu cele mai mari salarii mai sunt Sibiu şi Cluj.

Dacă ar fi să vorbim de regiuni, cea mai generoasă în salarii mari este regiunea Bucureşti-Ilfov. Urmează apoi regiunea de sud-vest şi sudul ţării.

Specialiştii susţin că în Capitală salariile vor rămâne cele mai ridicate, întrucât aici sunt aproape jumătate din investiţiile străine şi cele mai multe companii multinaţionale. De altfel aceeaşi regulă se aplică şi în cazul celorlalte oraşe. La Cluj, de exemplu, sunt două centre comerciale şi alte două urmează să fie deschise. La Jucu se simte deja intrarea firmei de telefoane mobile Nokia. În plus, începerea lucrărilor la autostradă a atras atenţia mai multor investitori în zonă.

La polul opus, cele mai mici salarii vor fi în Bihor, unde un angajat va câştiga în medie 1047 de lei, Harghita cu 1114 lei şi Călăraşi unde salariul mediu net nu va fi mai mare de 1132 de lei.

Specialiştii mai spun că măririle de salariu sunt în corelare cu rata şomajului. Dacă în Capitală sunt cei mai puţini şomeri, în sudul şi sud-vestul ţării este înregistrată cea mai mare rată a şomajului.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro