Tendinţa este evidentă mai ales în rândul tinerilor. Timpul petrecut pe internet a crescut de 4 ori în ultimii 5 ani, iar accesul la internet este şi el posibil pentru un număr din ce în ce mai mare de britanici.
Anul trecut, potrivit cifrelor Ofcom, fiecare britanic a petrecut în medie 24 de minute pe zi pe internet.
În ceea ce priveşte convorbirile la telefoanele mobile, datele operatorilor arată că în 2007, britanicii au vorbit 247 de miliarde de minute. Pe de altă parte, telefonul fix este din ce în ce mai puţin folosit: 10% dintre britanici nu folosesc deloc telefonia fixă, iar 70% dintre cei care au şi telefon fix, preferă telefoanele mobile.
Timpul petrecut în faţa televizoarelor este în medie de 2 ore şi 38 de minute pe zi, dar în cazul tinerilor, timpul este mult mai redus. Nici radioul nu mai este în preferinţele oamenilor: faţă de anul trecut, numărul ascultătorilor de radio a scăzut cu 2%, iar în rândul tinerilor chiar cu 8%.












