Împrumuturile în lei acordate de bănci au scăzut cu 0,2% în noiembrie faţă de octombrie.
Au fost însă câţiva români norocoşi care au reuşit să obţină valută cu împrumut de la bancheri. Creditele în monede străine au crescut uşor luna trecută, faţă de octombrie, cu două procente.
Astfel, până în noiembrie, populaţia avea contractate de la instituţiile financiar-bancare credite în valoare de aproximativ 97 de miliarde de lei.
Pe întreg anul 2008, valoarea creditelor în lei şi valută acordate de bănci populaţiei este mai mare cu 25%, respetiv 59%, faţă de 2007.
Datele oficialilor BNR arată însă că nici economiile populaţiei la bănci nu au crescut semnificativ în luna noiembrie, în ciuda dobânzilor extrem de atractive oferite de bancheri pentru depozite.
Pentru următoarele luni, estimările specialiştilor sunt şi mai pesimiste. Ei susţin că valoarea creditelor va scădea şi mai mult atât din cauza dobânzilor mari, cât şi a condiţiilor foarte restrictive de acordare a împrumuturilor.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M