Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Impresionant: Un delfin a sărit din acvariu, pentru a scăpa de captivitate VEZI VIDEO

Delfinul Kuru a fost capturat acum şase ani din ocean.

Delfinul Kuru sare intenţionat în afara bazinului / FOTO: AP
Delfinul Kuru sare intenţionat în afara bazinului / FOTO: AP

Un delfin de la Acvariul Okinawa Churaumi  din Japonia a sărit în afara bazinului cu apă, într-o încercare disperată de a scăpa de captivitate.

Delfinul, care face parte din specia falsă balenă ucigaşă, lua parte la un spectacol, când a decis să sară.

Un turist american, care se afla printre spectatori, a filmat şi a trimis imaginile dresorului de delfini din filmul "Flipper", Ric O'Barry. Acesta,  în vârstă de 70 de ani, se ocupă acum de eliberarea delfinilor, a spus că filmul demonstrează durerea pe care o resimt animalele în captivitate.

Imaginile îl arată pe delfinul Kuru care stă întins pe pământ, în timp ce îngrijitorii disperaţi îl pun pe o targă şi îl ridică cu o macara înapoi în bazin.



Ceilalţi delfini din acvariu par îngrijoraţi şi se adună cu toţii să se uite prin geam la prietenul lor eşuat.

"Habitatul acelui delfin este atât de ne-natural, încât a sărit afară din disperare. Vroia să îşi pună capăt zilelor. De ce un om sare de pe clădiri?", a declarat Ric O'Barry.

Managerul acvariului, Hideshi Teruya, a precizat că delfinul a suferit doar câteva zgârieturi minore şi nişte vânătăi pe cap şi pe aripioară, dar că a avut un apetit sănătos pentru macrou şi calamar după ce a fost pus înapoi în bazin.

"Se juca şi a sărit din greşeală", a declarat managerul.

Kuru, care înseamnă "negru" în dialectul local, a fost capturat acum şase ani din ocean.

Teruya a negat că a fi în captivitate este un lucru crud şi a spus că bazinul nu este supra-aglomerat şi că urmează regulile.

Ric O'Barry spune însă că regulile sunt proaste şi că delfinii sunt obişnuiţi să se plimbe prin oceane kilometri întregi pe zi, nu să înoate în cerc şi să facă spectacole.

El a adăugat că ţinerea delfinilor într-un bazin de beton este crud întrucât îi bombardează cu sunete ciudate şi îi privează de abilităţile lor senzoriale.

"Aceasta întâmplare dovedeşte că captivitatea nu merge. Sunt animale cu un habitat enorm şi care au un creier foarte mare. Sunt conştiente, iar punerea lor într-un mic acvariu este un abuz", a subliniat dresorul lui Flipper.

Ric O'Barry a apărut într-un film despre vânătoarea de delfini a japonezilor, The Cove, în care încerca să oprească măcelărirea inteligentelor animale pentru mâncare. A folosit camere ascunse pentru a arăta cum sunt omorâţi delfinii. Documentarul a câştigat premiul Oscar şi a fost lansat în Japonia luna aceasta.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro