Impresiile foştilor miniştri de Externe despre summit
Realitatea TV
2008-05-06 16:23:19
Summit-ul, prin prisma foştilor miniştri de Externe ai României
închide
"Din punct de vedere al intereselor României faţă de Marea Neagră, am asistat la un eşec. Dacă ne uitam şi pe frontul de est şi pe cel de vest, România a primit azi la Bucureşti două veşti proaste. Trebuie să disperăm? NU. Asistăm în acest moment la îngheţarea extinderii influenţei occidentale în bazinul Mării Negre, pe o perioadă nedefinită", a declarat Mircea Geoană, fost ministru de Externe.
"Eu cred că este un summit mediocru din punct de vedere al istoriei, al nevoii istorice, cu hotărâri, cu compromisuri extrem de sofisticate până la diluare, cu abordarea unor formule care ţin, mai degrabă, de oracol, decât de procesul de decizie", a precizat Adrian Severin, fost ministru de Externe.
"A fost spectaculos prin amploare, important prin deciziile luate. Este summit-ul care, prin deciziile luate faţă de situaţia din Afganistan conturează implicarea Federaţiei Ruse în efortul NATO împotriva luptătorilor talibani. Pentru noi, ca români, un moment de mândrie, pentru că nu au fost sincope în organizare", a spus Mihai Răzvan Ungureanu, fost ministru de Externe.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

