Măsura dublării impozitului pentru cei cu maşini cu motoare mari, considerate de lux, îi afectează şi pe proprietarii de autoturisme vechi, de capacitate mare.
De exemplu, un autoturism ARO 243, cu o vechime de 10 ani se vinde cu 6.500 de lei. Până la 1 iulie impozitul plătit era de doar 1.800 de lei. Acum însă,pentru că are un motor de peste 3.000 de centrimetri cubi, impozitul depăşeste suma de 4.300 de lei. Adica aproape 70 % din valoarea maşinii.
O altă "anomalie" apare şi în Ordonanţa Guvernului privind măsurile de combatere a evaziunii fiscale. Aceasta prevede că şoferii vor putea fi opriţi acum în trafic şi de inspectorii ANAF, pentru a fi verificaţi, în principal, dacă transportă mărfuri de contrabandă.
"Poliţia rutieră este cea care verifică şi sancţionează contravenţiile la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Celelalte instituţii strict pe zona de competenţe vor verifica documetele economice sau de transport", a declarat Cristian Ciocan, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei.
Impozitul pentru un ARO, cât la maşinile de lux
Măsurile guvernului prin care se doreşte reducerea evaziunii fiscale sau creşterea încasărilor la buget conţin mai multe "aberaţii" fiscale. De exemplu, românii cu maşini vechi, dar cu motoare mari plătesc aceleaşi impozite majorate ca şi cei cu maşini de lux. Pe de altă parte, şoferii s-ar putea trezi acum opriţi în trafic şi de inspectorii ANAF, care îi vor verifica dacă nu cumva transportă mărfuri de contrabandă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M