Imnul de luptă al "rechinului" Paleologu: Rammstein

Aveţi ipod, ceva?

Am o drăcie mică, mi-a dat-o fi-miu cadou de ziua mea, dar nu ştiu unde am pus-o, habar n-am. Oricum, nici n-o foloseam, e prea complicat, mă depăşeşte. Nu ascult la ipod, ascult în maşină muzică. Radio Muzical, care dă muzică clasică, sau mai am unul dintre şoferi care schimbă pe Rock FM şi tolerez, că uneori e rock de calitate. La un moment dat, eram mai mult în maşină cu un asistent de-al meu care e cântăreţ de operă şi ascultam numai Radio Muzical. Dar mai am şi discurile mele, cu muzică pentru drum, că nu orice muzică se pretează la drum.

Şi ce muzică spuneţi că se pretează la drum?

Îl prefer pe Bach, poate unor ascultători de Bach li s-o părea o blasfemie să-l asculţi la drum, că Bach nu? e un compozitor sacru, dar, de exemplu, nu poţi asculta Mahler la drum, cum nu poţi asculta Marşul Funebru al lui Siegfried al lui Wagner. Schubert mai merge la drum, ca şi Mozart. Opera în general e mai greu de ascultat la drum, diferenţa între arii e foarte mare, şi la drum ai şi zgomotul de fond.

Dar în afară de clasici, de pe Rock FM nu vă place nici o trupă în mod special?

Îi mai terorizez pe colaboratori cu Rammstein, care este inegal. Au unele cântece vulgare şi tâmpite, dar câteva sunt remarcabile şi ca muzică, şi ca text. De exemplu, "Der Haifish", Rechinul, care e extraordinară, are o profunzime şi o filozofie, pentru cine cunoaşte Kurt Will şi Bertold Brecht...recunoaşte citate din ei.

De ce vă place aşa de mult Rechinul lui Rammstein?

Pentru că vorbeşte despre singurătatea omului de putere. Spun versurile "Rechinului îi curg lacrimi şi le poartă pe faţă/ Dar nu se văd pentru că rechinul e în apă". E melancolia omului de putere a cărui tristeţe nu se vede pentru că e mascată de mediul ambiant. Mai spune Rammstein: "În adâncuri e singurătatea".

Şi cum l-aţi descoperit?

Rammstein mi-a pus o prietenă muziciană să ascult şi nu mi-au plăcut şi apoi mi-am cumpărat eu un CD. Unele piese au ceva pervers şi ciudat, dar altele sunt excelente. Cum e "Rechinul", pe care o ascult des în maşină, şi unul dintre şoferii mei e disperat, cel care e cântăreţ de operă, iar celălalt e încântat. Rammstein pus tare, cu viteză, dă hotărâre.

Aveţi o anumită muzică pe care o ascultaţi când vă pregătiţi pentru un moment important, pentru o pledoarie, să daţi o luptă?

Imnurile mele de luptă sunt "Alla gloria militar!" din Figaro, Marşul Funebru al lui Siegfried, ăsta când te pregăteşti de o bătălie mortală, "La Finta Giardiniera" a lui Mozart şi "Rechinul" al lui Rammstein. Dar asta cu Rammstein e absolut un capriciu. Eu merg în fiecare săptămână la Ateneu, e un ritual, nu mă duc doar la ce ştiu şi-mi place, mă las şi surpins. Am mulţi prieteni muzicieni, şi cântăreţi de operă, şi am fost uluit să aflu că ei nu se ascultă între ei, nu-i interesează.

De ce credeţi că se întâmplă asta?

Cred că e vorba  la ei de o suprasaturaţie, prea multă muzică şi nu mai vor să asculte.

Hip hop ascultaţi?

Hip hop nici nu ştiam că există. Se pare că am ajuns să dansez acum câteva luni pe ceva hip hop la o petrecere, aşa mi s-a spus, eu nici nu-mi aduc aminte, cred că băusem prea multe pahare de whiskey.

Dar manele ascultaţi? Cum vi se par?

Nu, dar e o formă care-mi place foarte mult, cântată de trupa Anton Pann, care cântă muzică românească veche. Ei caută în arhive, în documente vechi, şi cântă muzică din vremea lui Dimitrie Cantemir. Maneaua de acum, de exemplu, se trage din cea din perioada fanariotă, dar nu mai are nici o legătură cu cea de atunci. Şi pentru Grigore Leşe am o enormă admiraţie.

Dar chiar vă plac sau mai mult le admiraţi efortul de a recupera muzica românească veche?

Nu mă screm ca să-i ascult, chiar îmi plac. Oamenii ăştia trebuie decoraţi rapid pentru ceea ce fac, chiar îmi reproşez că atunci când eram ministrul Culturii nu l-am decorat pe Grigore Leşe.   

Dar e vreo muzică ce vă aduce aminte de familie când o auziţi, de genul "Uite, asta îi plăcea lu' tata" sau "Asta îi place mamei"?

Da. Tata avea obiceiul să pună muzică în fiecare dimineaţă, ca să începi ziua cum trebuie, spunea el, şi avea o motivaţie literară. Citise în eseurile lui Montaigne că acesta avea o mică trupă de muzicanţi pe care îi punea să-i cânte în fiecare dimineaţă, ca să înceapă ziua cum trebuie. Şi Montaigne, şi tata aveau dreptate, e bine aşa, te binedispune. Eu n-am nici un fel de ureche muzicală, fi-miu este primul Paleologu cu ureche muzicală şi poate să cânte corect ceva, eu fiind antitalent total. Când n-aveau ce face şi vroiau să râdă, fiul meu şi fosta mea soţie mă puneau pe mine să le cânt ceva. Fiul meu ascultă şi foarte multă muzică, are şi foarte multă muzică românească, ţigănească, arăbească..

Arăbească? De ce tocmai muzică arăbească?

El are totuşi ascendenţă libaneză, din cauza asta (n.r. mama lui este mezzo-soprana de origine libaneză Sarah Nassif).

Şi pune muzica tare, de se cutremură casa, cum fac adolescenţii? Câţi ani are?

17 ani. Nu prea pune, dar e piesă a lui Bregovic, "Alcohol", pe care o pune tare de tot şi când zice Bregovic "Alcohol" strigă şi el: "Alcohoooooooooool".

Dar e vreo muzică pe care aţi ajuns s-o ascultaţi de la fiul dvs. şi care să vă placă?

Nu pot să zic asta, dar aşa, de la prieteni, am ajuns să descopăr zone pe care nu le ştiam dinainte. De exemplu, Johhny Cash, care e un amor din anii mei americani, când am predat un curs despre Dostoievski în deşertul californian, la Deep Springs College. Pe Johhny Cash m-a pus să-l ascult unul dintre studenţii mei şi a avut dreptate. Îl ascult mai mult în maşină, ca şi şansonetele franţuzeşti. Foarte mult îmi place Jacques Dutronc, şi Joe Dassin, şi Bourvil, care extrem de distractiv. Am o prietenă daneză, îi place Gică Petrescu "Beau, beau"..

A, prinţesa daneza, iubita dvs., cu care v-au fotografiat tabloidele...

În primul rând nu e prinţesă a Danemarcei, că nu e urmaşă la tron, este  prinţesă daneză..

Bine, tot prinţesă e. (n.r. prinţesa Eleonore Af Schaumburg-Lippe). A fost foarte distractiv când tabloidele v-au fotografiat întâmpinând-o la aeroport şi ea a venit la dvs. cu perna... . Şi cum v-au certat că i-aţi cumpărat un buchet de flori ieftin..

Nu era perna ei, era perna mea, pentru uz caznic, şi o cumpărasem pentru mine de la Ikea, în drum spre aeroport. Iar pe flori n-am dat nici un ban, pentru că le luasem dintr-o grădină. Revenind la muzică, îmi mai plac la şansonete şi Mistinguett, Edith Piaf nu prea, că e prea sentimentală. Şansonete am ajuns să ascult cât am stat în Franţa, iar fosta mea soţie cânta şi ea şansonete. Aluviunile ăstea muzicale sunt deschidere către altceva şi până la urmă reflectă istoria personală, sunt o istorie a prieteniilor, a relaţiilor şi la unele dintre ele sunt singurul lucru care-ţi rămâne de la persoana respectivă când relaţia s-a terminat.

Care este cea mai romantică muzică pentru dumneavoastră?

Eu nu prea cred în dragoste, în ceea ce priveşte dragostea am mari reţineri. Eu sunt un mare melancolic, mă regăsesc în "Rechinul" sau în aria din "La Finta Giardiniera" de Mozart. Ce muzică mai romantică poate fi decât aria Violetei amorezată, care-ţi transmite un sentiment de dragoste ce te umple de vitalitate? S-o asculţi pe Angela Gheorghiu în Violeta cântându-şi amorul... am o enormă admiraţie pentru Angela Gheorghiu. Acum câteva zile, mă invitase Alessandra Stoicescu la ea, în emisiune, la Antena 3, şi m-a sunat îngrijorată că întârzii. N-am întârziat, i-am spus, sunt în parcare, dar la Radio Muzical era aria Violetei şi era aşa de frumoasă, că nu m-am putut da jos din maşină până nu s-a terminat.

Interviul cu Toader Paleologu este primul dintr-o serie mai lungă, pe care o veţi putea citi în zilele următoare pe REALITATEA.NET, în care oameni ai vieţii publice româneşti vorbesc despre muzică: ce muzică iubesc şi ce muzică urăsc, ce muzică le atrage atenţia şi de ce, ce muzică îi emoţionează, îi dezgustă, îi încântă sau îi lasă indiferenţi.