După ce a stat sub semnul întrebării, întrevederea dintre preşedintele american, Barack Obama, şi cel român, Traian Băsescu, a avut loc marţi după-amiază (orele României, n.red.) şi a durat circa 30 de minute, potrivit MEDIAFAX.
La întâlnire au participat, după cum arată fotografiile furnizate de Administraţia Prezidenţială, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, cel de Externe, Teodor Baconschi, secretarul de stat Bogdan Aurescu.
Dialogul dintre Obama şi Băsescu s-a purtat însă într-o formulă mai restrânsă, alături de vicepreşedintele Joe Biden. Pe masa din faţa celor trei trona un coşuleţ cu mere.
După discuţia cu Biden, ce a urmat întâlnirii cu Obama, Băsescu a asistat la semnarea de către secretarul de Stat, Hillary Clinton, şi de către ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a acordului privind găzduirea pe teritoriul României a componentelor terestre ale scutului american antirachetă.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M