Ion Iliescu a amintit că PSD-ul s-a născut ca un partid al Revoluţiei care a pus în practivă obiectivele sale strategice şi că PSD a avut răspunderea Guvernării şi când s-a eleborat noua Constituţie demorcratică a României, enumerând şi aderarea la NATO şi eforturile de intergarea în Uniunea Europeană.
"PSD este cel care a generat creşterea economică, în perioada în care a guvernat. Nimeni nu contestă că reformele au avut şi un preţ, economic, politic social. Ne-am asumat acest preţ, dar spre deosebire de oamenii noştri noi am fost consecvenţi în acestea şi le-am însoţi cu măsuri sociale. Am făcut şi erori, şi am plătit pentru acestea, dar bilanţul nostru a fost unul pozitiv. Cu toate acestea unii se străduiesc să ne demonizeze în fel si chip, făcându-ne ca urmaşi ai PCR. Când noi am demontat fostul regim, iar membrii ai PCR se găsesc în toate partidele care au apărut după Revoluţie. Ba chiar unii dintre noi dau semne de concesii faţă de adversari, sau nu se angajează să apere demnitatea partidului şi a fondatorilor săi, lucru inacceptabil", a apreciat preşedintele de onoare al PSD.
Ion Iliescu a criticat politica de restaurant, festivismul din partid, luminile şi baloanele cu care se încearcă atragerea simpatizanţilor, organizarea a două congrese, "unul mic, precum cel de azi" şi altul mare, precum Congresul Extraordinar. Acesta a apreciat însă că la acest Consiliu trebuie reafirmată culturalitatea şi aparteneneţa PSD ca partid social demorcat de stânga, modern şi dinamic, un partid european. Trebuie să aibă loc consolidarea partidului şi a programului său politic cu faţa spre viitor.
"PSD trebuie să fie un partid activ dinamic, permanent cuplat la realităţi. Pentru aceasta trebuie să fie nevoie de un mecanism de decizii. Multe din erorirle PSD au la origine ignorarea democraţiei din partid. Intrarea la Guvernare alături de PD-L a fost o greşeală. Nu putem acţiona pentru că ne temem de eticheta de neocomunişti. Întreaga stângă europeană trece printr-o perioadă de declin. Mai degrabă exponeneţii dreptei au apelat la poziţii de stânga pentru ieşirea din criză. Noi am dovedit că nu avem nimic comun cu vechiul sistem şi cu vechiul partid comunist. Dar afirmaţiile inoculate, incorecte asupra identităţii noastre ideologice i-a dezinfiormat pe mulţi susţinători de-ai noştri", a spus Iliescu în discursul său.
"Problema cea mai mare a lumii contemeporane este marele decalaj dintre bogaţi şi săraci. Efectul cel mai grav este că, cea mai mare ţară din lume, Statele Unite ale Americii nu sunt capabile să pună capăt acestei sărăcii, chiar în condiţiile în care economia mondială a crescut", a mai susţinut preşedintele de onoare al PSD.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M