Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Iliescu acuză "o manevră veninoasă" a lui Vasile Dâncu

Ion Iliescu acuză "o manevră veninoasă" din partea lui Vasile Dâncu prin încercările de "a alimenta suspiciuni şi neîncredere între vechii lideri - Iliescu şi Năstase - şi tânărul preşedinte Ponta", după ce Dâncu a postat pe blog un text intitulat "Ultima bătălie a stângii: dărâmarea idolilor".

Iliescu acuză
Iliescu acuză

"Vasile Dâncu reapare la rampă printr-un amplu text pe blogul propriu, cu un titlu provocator: "Ultima bătălie a stângii – dărâmarea idolilor". Nu ştiu pe ce temei este considerat Vasile Dâncu om de stânga, ba chiar "ideolog şi reformator al PSD". Pentru că textul cu pricina nu face decât să repete sloganuri răsuflate, vehiculate de exponenţii dreptei celei mai agresive din anii ’90. El lansează la adresa lui Iliescu şi a susţinătorilor săi invective şi învinuiri tipice, proferate de adversarii politici (...). Dar care este tema actuală pe care o lansează, de fapt, Vasile Dâncu? El afirmă clar că "discuţiile în jurul lui Geoană sunt doar un pretext" şi că, de fapt, ar fi vorba de manevre obscure ale "nucleului vechi de partid"(Iliescu & Co.), care ar dori "să-l submineze pe Ponta" şi să "revină la putere" (?!?). De aceea, afirmă el că "ultima bătălie a stângii" (ceea ce înţelege Vasile Dâncu prin stânga) ar fi "să scape de umbrele trecutului" - întruchipate, bineînţeles de Iliescu şi Năstase", scrie preşedintele de onoare al PSD, într-o postare pe blogul personal, potrivit Mediafax.

Iliescu menţionează că o altă "figură de stil" folosită de Vasile Dâncu este aceea a tablourilor care să fie date jos de pe pereţi.

"Deci, pentru Dâncu, reformarea PSD înseamnă - "afară cu Iliescu". El încheie cu un sfat direct adresat lui Victor Ponta: "să uite tot ce a învăţat în cei 10 ani de pesedism" şi să clădească un "partid modern al stângii … fără tarele celor 20 de ani de democraţie împleticită". Numai aşa, tânărul preşedinte Victor Ponta va putea fi «primul dintr-o nouă serie de lideri» ai PSD care să marcheze acest nou început. Vasile Dâncu nu este la prima sa încercare în aceasta aşa-zisă "reformare" şi "modernizare" a PSD. A mai făcut-o şi în 2005, când, împreună cu Ioan Rus şi aşa-zisul «grup de la Cluj» a reuşit să convingă o serie de lideri şi delegaţi la Congresul PSD din aprilie, să-l prefere pe Geoană în locul lui Iliescu, în fruntea partidului. S-a văzut ce efecte a aţiovut asupra partidului această opţiune. Tot atunci el afirma că un partid "serios" nu ar trebui să aibă un electorat mai mare de 15%", adaugă Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD menţionează că "nereformatul" Iliescu, în fruntea partidului pe care l-a fondat la începutul anului 1990, a câştigat toate confruntările electorale - cu o singură excepţie - cele din 1996 - "când s-a produs prima alternanţă democratică la guvernare, care, însă, a oferit electoratului posibilitatea să compare guvernările care s-au succedat". "Drept urmare, în anul 2000, PDSR-ul a câştigat detaşat şi a asigurat cea mai performantă guvernare, din anii 2001-2004", continuă el.

Iliescu mai scrie că "experimentul" grupului de la Cluj - înlăturarea lui Iliescu şi propulsarea lui Geoană în fruntea partidului s-a soldat cu "rezultatele cunoscute": "PSD nu a mai câştigat nicio bătălie decisivă, rămânând în opoziţie, iar Geoană a contribuit în mod direct la pierderea alegerilor prezidenţiale, atât în 2004, cât şi în 2009. Dâncu şi "grupul de la Cluj" s-au retras din prim-planul vieţii politice, reuşind să "îngroape" şi organizaţia PSD de la Cluj. Ioan Rus a cunoscut o înfrângere umilitoare la alegerile din 2004 pentru Primăria Cluj, din partea lui Emil Boc".

"Are vreo autoritate morală, după toate acestea, V. Dâncu să dea sfaturi în materie de strategie politică ??? Ce valoare au toate teoriile, ca şi prognozele lui ??? Iar, incitarea la scindarea partidului între "cei vechi" şi "cei tineri", încercările de a alimenta suspiciuni şi neîncredere între vechii lideri - Iliescu şi Năstase - şi tânărul preşedinte Ponta, constituie o manevră veninoasă, nedemnă şi o veritabilă provocare din partea lui V. Dâncu", susţine Iliescu.

În opinia sa, forţa unui partid constă "tocmai în unitatea militanţilor săi, în capacitatea de a îmbina experienţa şi pregătirea celor cu vechime în partid cu elanul şi dorinţa de afirmare a celor tineri".

"Conducerea partidului şi militanţii săi de bază trebuie să acţioneze exact contrar celor recomandate de V. Dâncu - să unească rândurile partidului, să întărească coeziunea sa, să-i readucă în activitate pe toţi membrii valoroşi ai partidului, marginalizaţi între timp şi să intensifice comunicarea şi acţiunile conjugate ale tuturor - vârstnici şi tineri - condiţie necesară pentru victoria în bătălia politică în curs, pentru înlocuirea actualei guvernări păguboase şi redresarea ţării, în beneficiul celor mulţi", conchide Iliescu.

LIBERTATEA.RO
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro