După ce a anunţat că nu va mai candida la alegerile parlamentare, Ion Iliescu a adus, ieri, noi precizări ca să-şi motiveze decizia. Principala idee susţinută de fostul preşedinte al României, într-un interviu la BBC, a fost că un colegiu uninominal ar fi prea mic pentru potenţialul său: „
În condiţiile votului acestuia uninominal pe colegii, ar însemna ca să-mi irosesc potenţialul pentru o bătălie personală pe un colegiu din ăsta, care este cât o jumătate de primărie a Capitalei, adică cât Sectorul 5. Adică, eu m-aş bate pentru jumătate din electoratul lui Vanghelie! N-ar fi puţin cam exagerat?”










