Ironii, înţepături şi acuzaţii reciproce au fost aruncate de liderii Camerei Deputaţilor în şedinţa Biroului Permanent de marţi, care a precedat lucrările plenului reunit. Subiectul disputei dintre liderii PDL şi cei al PSD şi PNL a fost propunerea liberalilor ca Regele Mihai să se adreseze naţiunii de la pupitrul Parlamentului cu ocazia aniversării a 90 de ani.
PDL s-a opus din capul locului, considerând că o reuniune a Camerelor ar fi exagerată pentru o simplă aniversare. În schimb, Mircea Toader a propus ca Maiestatea sa să fie invitat într-una din sălile Palatului Parlamentului şi să fie felicitat de aleşii care vor dori s-o facă.
"(...) Văd că domnul lider de grup a vorbit ca un comunist adevărat. A uitat că a fost monarhist, la un moment dat !", a fost comentariul lui Nicolae Bănicioiu de la PSD la propunerea lui Toader, se arată în stenograma discuţiei de pe site-ul Camerei.
După colegul său de partid, a intervenit senatorul Ilie Sârbu: "O mică rectificare vreau să fac şi, sigur că, nu îmi aparţine, aparţine colegului meu. Domnul Toader este un comunist pocăit!".
În apărarea sa, şeful deputaţilor PDL şi-a asumat trecutul: "Nu am fost din convingere, (n.red- ci) pentru că, altfel, nu îţi dădea voie pe vapor!".
Discuţiile au continuat în acelaşi ton caragielesc, cu acuzaţii la adresa democrat-liberalilor şi justificări din partea acestora pentru poziţia lor.
"A fost decorat de Stalin", a continuat Radu Berceanu. "Dragă Radu, putem să facem abstracţie, dacă tu ai făcut această remarcă de decoraţia dată de Rusia, dar aprecierile nu au fost exclusiv ale Rusiei, americanii şi englezii, ştii foarte bine că au avut aceeaşi apreciere, pentru că în final a fost un efort mai mic şi al lor şi în principal, ştim foarte bine că, considerentul principal nu era efortul de război, ci salvarea de vieţi omeneşti.", i-a răspuns Tăriceanu.
"Domnule Berceanu, şi Churchill şi Roosevelt au fost decoraţi de Stalin. Ce facem?", l-a întrebat Puiu Hasotti.
Deputatul PDL Ioan Oltean şi-a motivat respingerea propunerii liberalilor prin faptul că Regele Mihai I nu este "în exerciţiul funcţiunii", nu este şef de stat.
"Eu aş vrea să vă asigur că nu ne este teamă de nimic, nu avem un sentiment de teamă faţă de Majestatea Sa sau faţă de oricine care are o gândire regalistă şi nu de altă natură. De asemenea, nu credem că toţi cei de dreapta sunt regalişti sau sunt oameni care susţin regele. Noi credem că instituţia aceasta solemnă a adunării festive a Camerelor reunite este prea mult şi vrând – din câte îmi amintesc eu – întotdeauna, în faţa Camerelor reunite şedinţă solemnă, domnule senator, s-au adresat oameni în exerciţiu funcţiunii, preşedinţi de stat în exerciţiu sau alţii, unde am făcut noi mici abateri de la normele Regulamentului şedinţelor comune, au fost oameni care deţineau funcţiile respective, erau oameni în exerciţiu şi nicidecum foşti şefi de stat, foşti directori generali de la Banca Mondială sau din altă parte. Este un punct de vedere care, sigur, nu este deţinătorul adevărului absolut, dar ceea ce vreau să subliniez încă odată este că nu avem nici un fel de teamă. Este un punct de vedere al nostru care nu este generat de teamă faţă de acest eveniment, ci, pur şi simplu, aşa considerăm noi că trebuie să se desfăşoare lucrurile la nivelul Parlamentului României", a spus Oltean.
În apărarea regelui a sărit Puiu Haşotti. "Aş vrea să le amintesc, în primul rând, celor doi cam ce opinie are domnul preşedinte Traian Băsescu despre Parlament. În orice caz mult mai proastă decât o au mulţi dintre noi despre Majestatea Sa Regele Mihai. Şi vreau să vă mai spun atât, că, spuneam şi cu altă ocazie, românii au făcut poveşti frumoase, basme populare frumoase cu regi, împăraţi şi prinţi; cu preşedinţii au făcut bancuri".
A completat Călin Popescu-Tăriceanu: "Discuţia aceasta este turnesol pentru cei de la PD-L, turnesol politic".
Plenul a aprobat însă discursul Regelui Mihai pentru 25 octombrie.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M