Tehnicianul Stelei, Ilie Dumitrescu, a declarat, luni, că nu va mai conta pe mijlocaşul Dorel Stoica.
"Nu mai contez pe Dorel Stoica după jocul făcut cu Grasshopper. Cât voi mai fi antrenor la Steaua, el nu va mai conta pentru mine. M-a deranjat atitudinea lui şi declaraţia prin care a spus că nu ar spune nu Craiovei. Chiar dacă nu voi avea jucători pentru postul lui, voi chema pe cineva de la echipa a doua", a declarat Ilie Dumitrescu la emisiunea Fanatik de la Digisport.
Dorel Stoica a fost transferat la Steaua, în această vară, de fostul antrenor al echipei, Victor Piţurcă. În meciul de la Zurich, Stoica a fost schimbat în minutul 55 cu Angelov.
Becali îl apără pe Stoica
Desfiinţat de antrenor, Dorel Stoica este apărat de finanţatorul Stelei, Gigi Becali. Acesta nu crede că mijlocaşul a jucat intenţionat mai slab la Zürich şi pune evoluţia sa pe seama faptului că a fost afectat de plecarea lui Piţurcă.
"Ilie mi-a spus că nu i-a plăcut atitudinea lui Dorel Stoica cu Brăneşti şi mi-a cerut să am o discuţie cu el. Eu i-am comunicat asta lui Stoica, cu Ilie de faţă. Băiatul mi-a spus cu lacrimi în ochi că nu face aşa ceva pentru că-şi câştigă pâinea din fotbal, mi-a spus că se simte jignit şi că, dacă îl vrea antrenorul, atunci poate să mizeze pe el. Pe mine m-a impresionat! I-am spus lui Ilie: «Sută la sută omul ăsta nu a trădat, atât a putut şi a fost afectat de plecarea lui Piţurcă». Ilie mi-a spus că şi el a fost convins, dar nu i-a plăcut atitudinea lui şi dacă-l afectează plecarea lui Piţurcă să se ducă după el", a spus Becali, la Sport.ro.
Gigi Becali a adăugat că Universitatea Craiova îl doreşte pe Dorel Stoica şi că este dispus să-l cedeze grupării oltene, cu condiţia ca jucătorul să returneze prima de instalare încasată când a venit la Steaua, de 10.000 de euro.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M