Thailanda este o oază a turismului mondial pentru că e un stat recunoscut pretutindeni pentru frumuseţea sa. Mai nou însă, în Thailanda a înflorit un nou tip de turism, cel medical. În ultima perioadă, sute de cupluri din toată lumea se duc în această ţară pentru că îşi pot alege sexul copilului conceput prin fertilizare in vitro.
Unora nu le pasă ce sex va avea copilul lor, atâta timp cât este sănătos. Foarte mulţi oameni au, însă, preferinţe exacte. Problema e că practica, considerată cel puţin discriminatorie, este ilegală în majoritatea ţărilor - în SUA, Europa, dar şi în China. Nu şi în Thailanda, unde practica este legală şi mai multe clinici medicale au oferta perfectă pentru părinţi pretenţioşi. Embrionul uman, ferilizat în vitro este selecţionat în funcţie de sexul dorit de părinţi. Operaţiunea costă numai 9000 de dolari, mult mai puţin decât la clinicile din alte ţări care practică această metodă.
Majoritatea celor care apelează la serviciul acestor clinici sunt chinezi.
"Cred că din cauza legii din China unde se aplică controlul populaţiei şi cuplurile au voie să aibă un singur copil. Şi de obicei, prin tradiţie, familiile de chinezi îşi doresc un băiat", a declarat medicul Somchai Suwajanakorn.
Nu toate cuplurile care ajung la clinica din capitala thailandeză sunt chinezi. Mulţi sunt australieni sau europeni. Oficial în Thailanda sunt ferilizaţi în vitro 4000 de embrioni umani. 20% dintre cuplurile care apelează la metodă preferă să aleagă sexul copiilor.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M