Purtătorul de cuvânt al IJ, Tamara Manea, a precizat miercuri, pentru AGERPRES, că în urma verificărilor efectuate de Inspecția Judiciară s-a concluzionat că afirmațiile publice făcute de Elena Udrea, Kelemen Hunor și Adrian Sârbu au fost de natură să afecteze independența sistemului judiciar în ansamblul său, dar și a judecătorilor și procurorilor care au lucrat în cauzele despre care cei trei au făcut vorbire, scrie Mediafax.ro.
Rapoartele IJ vor fi analize joi în ședința plenului CSM, care va lua o decizie.
În 2 februarie, conducerea CSM a sesizat IJ să verifice dacă declarațiile făcute de deputatul Elena Udrea aduc atingere independenței procurorilor DNA și sistemului judiciar.
"Ca urmare a afirmațiilor lansate în ultima perioadă în spațiul public de Elena Udrea, membru al Camerei Deputaților, în cuprinsul cărora a făcut mai multe referiri la activități desfășurate la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 alin 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării verificărilor necesare pentru a stabili dacă și în ce măsură a fost adusă atingere independenței și imparțialității procurorilor DNA, precum și dacă a fost adusă atingere independenței sistemului judiciar în ansamblul său", preciza sursa citată.