Prezenţa chestorului Liviu Popa, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, a fost o excepţie la asemenea întruniri ale prefecţilor, motivată, a explicat ministrul Igaş, de reorganizarea poliţiei, în încercarea de a dezvolta un concept de organizare a "poliţiei rurale", informează Agerpres.
"Astăzi am dezbătut o problemă de interes local, anume reorganizarea poliţiei rurale. Este doar un concept, pentru că nu am luat încă o decizie, dar prinde deja contur şi cred că, cu mici ajustări, el poate fi implementat într-o perioadă relativ scurtă, de aproape trei luni", a precizat ministrul Administraţiei şi Internelor.
Igaş a adăugat că MAI a fost preluat într-un moment greu în care urma şi urmează o restructurare, dar pe care şefii structurilor din minister sunt hotărâţi să o ducă la bun sfârşit şi să o continue.
"Trebuie să mergem mai departe, nu ne vom opri doar la restructurare, trebuie să gândim o reorganizare eficientă, o modernizare a tuturor instituţiilor din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor", a spus ministrul.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M