Foto: NewsIn
România are 194 de puncte, fiind pe poziţia a 35-a, dar este depăşită de campionate din ţări precum Nigeria, Uzbekistan, Liban, Yemen sau Maroc. Pe primul loc este Argentina, cu 643 puncte, urmată de Anglia şi Brazilia.

IFFHS precizează că în fiecare lună iulie se pot face primele estimări ale valorii campionatelor de fotbal din lume, iar metodologia de stabilire a clasamentului este neschimbată din 1991. Campionatele din America de Sud şi Asia sunt mai bine clasate pentru că nu au început încă majoritatea ligilor europene.

Premier League este în acest moment cel mai puternic campionat european, dar pentru a deveni cel mai bun din lume, formaţiile engleze trebuie să aibă o evoluţie foarte bună în cupele europene, în timp ce Bundesliga a crescut mai mult în ultimii doi ani.

IFFHS notează că cele mai mari căderi le-au înregistrat, în principal, campionatele din România, Ucraina, Serbia, Danemarca, Elveţia, Croaţia, Moldova, Macedonia şi Austria.

Clasamentul celor mai puternice campionate de fotbal din lume:

1. Argentina 643 puncte

2. Anglia 562p

3. Brazilia 555p

4. Italia, Spania 505p

6. Germania 446p

7. Mexic 431,5p

8. Franţa 391p

9. Chile 359p

10. Portugalia 321p

11. Peru 312,5p

12. Scoţia 298p

13. Columbia 296,5

14. Olanda 295,5p

15. Grecia 294,5

..............................

35. ROMÂNIA 194p.