La Sibiu construcţia de mansarde pe blocurile de locuinţe a devenit o afacere care aduce câştiguri de sute de mii de euro. Firmele de constructii investesc bani puţini şi folosesc mâna de lucru ieftină dar încasează zeci de mii de euro după ce vând locuinţele la cheie. Propietarii, familii de tineri, se plâng că pereţii au început să crape şi se tem că o vijelie le va distruge casele.

Proprietarii de mansarde din Sibiu se plâng că noile construcţii sunt realizate în grabă, cu materiale de calitate proastă. Ei spun că la mai puţin de un an după ce s-au mutat în casă nouă, au avut parte de surprize neplăcute - pereţii au început să cedeze, iar gresia şi faianţa cad bucată cu bucată.

Firmele de construcţii recunosc că mansardele construite pe blocurile de locuinţe au devenit o afacere. După ce se obţine autorizaţia de la Primărie, mai este nevoie doar de acceptul locatarilor din bloc, iar construcţia poate începe. Nu mai trebuie viabilizat terenul, ca în cazul unei construcţii noi, iar racordurile la utilităţi se fac din sursele deja existente.

Costul aproximativ al unei mansarde este de 30.000 de euro. Cererea este mare, iar unii constructorii au început să folosească materiale ieftine şi muncitori necalificaţi.

În numai doi ani, în Sibiu s-au construit aproape 500 de mansarde, iar alte aproape 100 sunt încă în construcţie sau urmează să fie date în folosinţă.