Sorin Buta a fost colaborator al Securităţii. ÎCCJ a respins pe 20 ianuarie recursul înainte de deputatul PDL de Argeş cu privire la verdictul dat de CNSAS privind colaborarea sa cu Securitatea.
Contactat de REALITATEA.NET, Buta a refuzat să comenteze verdictul instanţei: „Nu sunt în ţară în acest moment, sunt într-o delegaţie, nu comentez nimic, discutăm când mă întorc.”
Potrivit statului PDL membrii partidului nu au voie să fi fost colaboratori ai fostei poliţii politice.
Mai mulţi lideri ai PDL au refuzat să comenteze ce se va întâmpla cu Buta.
Buta, alias Horia din dosarele Securităţii
CNSAS susţine că deputatul PDL Sorin Buta ar fi furnizat organelor fostei Securităţi informaţii legate de studenţii străini cazaţi în complexul studenţesc "Tei", fiind "recompensat' cu bani pentru faptele sale, informează HotNews.
CNSAS arată că Sorin Gheorghe Buta ar fi fost recompensat băneşte de Securitate. Astfel, potrivit unei chitanţe din 9 decembrie 1983, informatorul "Horia" a semnat pentru primirea sumei de 500 de lei pentru "aport informativ". O altă chitanţă semnată "Horia", din 24 mai 1984, arată că acesta a primit suma de 800 de lei pentru "sprijinul acordat", potrivit NewsIn.
Potrivit unei note de constatare, Sorin Buta ar fi fost recrutat în calitate de colaborator de Securitatea Municipiului Bucureşti, pe data de 22 ianuarie 1981, semnând angajamentul pe 22 ianuarie 1983, sub numele conspirativ "Horia".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M