Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

ÎCCJ a respins excepţiile ridicate în dosarul Trofeul Calităţii, procesul continuă pe 30 noiembrie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, să respingă excepţiile invocate de avocaţi în dosarul "Trofeul Calităţii", referitoare la legalitatea actelor de sesizare a instanţei, şi a fixat pentru 30 noiembrie termen pentru continuarea dezbaterilor. Decizia instanţei poate fi atacată cu recurs odată cu fondul cauzei.

Năstase susţine că, pentru trimiterea sa în judecată, era nevoie în mod normal şi de un aviz al Parlamentului
Năstase susţine că, pentru trimiterea sa în judecată, era nevoie în mod normal şi de un aviz al Parlamentului / FOTO: Grup RC

Avocaţii din dosarul "Trofeul Calităţii", în care Adrian Năstase a fost trimis în judecată, au cerut, pe 20 octombrie, întoarcerea cauzei la DNA, invocând mai multe excepţii de nelegalitate a actelor de sesizare a instanţei, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţând miercuri decizia luată.

Apărătorul lui Adrian Năstase a susţinut că materialul de urmărire penală prin care fostul premier a fost trimis în judecată este lovit de nulitate absolută, întrucât procurorul Dănuţ Volintiru, cel care a întocmit rechizitoriul, nu ar fi avut competenţe în acest sens.

"Procurorul Dănuţ Volintiru semnează rechizitoriul în calitate de procuror al structurii centrale a DNA, ori există o hotărâre a CSM din 23 octombrie 2008 prin care se arată că Volintiru fusese numit în funcţia de procuror-şef al Serviciului Teritoriul Târgu Jiu al DNA. Aşadat, urmărirea penală s-a făcut nelegal şi rechizitoriul e nul. De aceea, cerem restituirea dosarului la Parchet pentru refacerea urmăririi penale", a spus Viorel Roş, unul dintre avocaţii lui Adrian Năstase.

Pe de altă parte, Adrian Năstase a reiterat în faţa instanţei faptul că în acest dosar vor trebui audiaţi peste 1000 de martori, ceea ce ar fi "o dovadă de neseriozitate a procurorului". "Sunteţi pregătiţi? Eu sunt de şase ani cu arma la picior şi mă pregătesc. La acest moment aveţi de decis dacă acest dosar merge mai departe sau se duce înapoi la DNA pentru o examinare corectă", le-a transmis Năstase judecătorulor ÎCCJ.

De asemenea, fostul premier a mai spus că pentru trimiterea sa în judecată era nevoie "în mod normal" şi de un aviz al Parlamentului, deoarece la acel moment era prim-ministru al României şi nu doar preşedinte de partid. "În orice caz, Trofeul Calităţii nu poate fi legat de candidatura mea la prezidenţialele din 2004, deoarece eu mi-am anunţat candidatura în august 2004, iar faptele despre care se vorbeşte în acest dosar sunt din 2003", a mai spus Adrian Năstase.

Judecarea dosarului "Trofeul Calităţii", în care Adrian Năstase, Irina Jianu şi alte patru persoane sunt acuzate în legătură cu strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a social-democratului, a început pe 26 februarie 2009 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În iunie 2009, judecarea procesului a fost suspendată, după admiterea unei excepţii de neconstituţionalitatea, ÎCCJ reluând procesul în luna mai.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro