Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia în anulare formulată de reprezentanţii SC Hotel Lido împotriva hotărârii aceleiaşi instanţe prin care Complexul Lido a fost retrocedat moştenitorilor fostului proprietar, dr. Constantin Angelescu.
"După această decizie a ÎCCJ se poate spune că am câştigat ce era mai important", a declarat pentru NewsIn unul din avocaţii moştenitorilor, Eugen Ostrovschi. El a mai spus că pe rolul ÎCCJ se mai află în prezent şi o cerere a SC Hotel Lido de revizuire a aceleiaşi sentinţe de retrocedare.
Moştenitorii familiei doctorului Angelescu, care au încercat pe 14 martie să intre în posesia imobilului Casa Lido în baza sentinţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost primiţi pe poziţii de forţă de reprezentanţii SC Hotel Lido. Ioana Angelescu şi ceilalţi moştenitori nu au putut intra în curtea imobilului decât după o oră de discuţii şi după ce lacătul de la poartă a fost spart din dispoziţia executorului judecătoresc. În tot acest timp, Răzvan Păunescu şi gărzile sale de corp au încercat să se opună. Păunescu le-a spus moştenitorilor familiei Angelescu că nu ar mai avea voie să înceapă executarea, întrucât Complexul Lido nu ar mai aparţine firmelor cu care s-au judecat. Păunescu a mai susţinut că pentru a intra în posesia Complexului, moştenitorii familiei Angelescu ar trebui acum să se judece şi cu noii proprietari.
Sursa: NewsIn
Ţi-a plăcut articolul? ÎCCJ a respins contestaţia în anulare împotriva hotărârii de retrocedare a Complexului Lido
Luni, 14 Aprilie 2008 22:35
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- România Liberă: Fraţii Păunescu daţi afară de la Lido
Joi, 06 Martie 2008 06:27 - Scandal la executarea silită a hotelului Lido
Vineri, 14 Martie 2008 17:13
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Avocatul Cămătarilor nu a obţinut de la ÎCCJ suspendarea executării pedepsei de 13 ani de detenţie
Marti, 07 Octombrie 2008 23:40Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, astăzi, cererea lui Mihai Costea, avocatul Cămătarilor, de suspendare a executării pedepsei de 13 ani de închisoare, la care acesta a fost condamnat definitiv de...
Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
Marti, 07 Octombrie 2008 20:15Nicolae Ceauşescu nu a avut conturi în străinătate - aceasta a fost concluzia la care a ajuns Comisia Parlamentară de anchetă care a verificat situaţia averii fostului dictator comunist.
Cinci primari din Gorj au atacat în instanţă un ordin al lui Adomniţei
Marti, 07 Octombrie 2008 17:20Primarii din cinci localităţi gorjene, care au primit o adresă de la fostul ministru Cristian Adomniţei, prin care erau anunţaţi că microbuzele şcolare care le-au fost alocate vor fi redistribuite către alte localităţi, au...
30 de români au fost arestaţi la Barcelona
Marti, 07 Octombrie 2008 16:4830 de români, supravegheaţi mai multe luni de autorităţile române şi spaniole, au fost arestaţi la Barcelona pentru trafic de persoane, prostituţie, infracţiuni cu violenţă, furturi precum şi pentru trafic de droguri.
Lidia Bărbulescu: CSM este vânat încă din 2005, iar Predoiu a votat şi el neconstituţionalitatea legii ANI
Marti, 07 Octombrie 2008 15:14Reprezentanţii CSM au susţinut astăzi într-o conferinţă de presă că nu încearcă să secretizeze declaraţiile de avere ale magistraţilor, acuzând că se doreşte să se pună "botniţă" Consiliului şi precizând că pentru...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Moda asasinatelor comandate a ajuns şi în România (3489)
- Federaţia Spiru Haret a depus plângere penală împotriva lui Tăriceanu, Adomniţei şi Vosganian (2797)
- CSM precizează că numai adresele magistraţilor vor fi secrete nu şi declaraţiile lor de avere (2390)
- Avocatul Ion Iordăchescu este noul decan al Baroului Bucureşti (1616)
- Vicepreşedintele Bundestagului german critică justiţia şi sistemul social din România (1578)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- O reţea specializată în furturi din magazine în Austria a fost anihilată (3.76/5)
- PRM îşi va susţine cererea de anulare privind delimitarea colegiilor uninominale pe 28 octombrie (3.72/5)
- Opt oameni din fotbal au fost trimişi în judecată pentru tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti în străinătate (3.72/5)
- Federaţia Spiru Haret a depus plângere penală împotriva lui Tăriceanu, Adomniţei şi Vosganian (2.64/5)
- CSM precizează că numai adresele magistraţilor vor fi secrete nu şi declaraţiile lor de avere (2.64/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Federaţia Spiru Haret a depus plângere penală împotriva lui Tăriceanu, Adomniţei şi Vosganian (88)
- CSM precizează că numai adresele magistraţilor vor fi secrete nu şi declaraţiile lor de avere (64)
- Vicepreşedintele Bundestagului german critică justiţia şi sistemul social din România (19)
- Avocatul Ion Iordăchescu este noul decan al Baroului Bucureşti (17)
- Moda asasinatelor comandate a ajuns şi în România (11)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Cum comentaţi?
Astazi, ora 03:05Un român are o pensie de peste 350 de milioane de lei vechi. Preşedintele Sindicatului Liber al salariaţilor din Autoritatea Aeronautică Română, Adrian Ioan, a confirmat că acest român încasează într-adevăr peste 300 de...
- Topul gafelor ministrului Cristian Adomniţei
- Ceauşescu nu a avut niciun cont în străinătate, conform Comisiei Parlamentare
- 10% dintre angajaţii Agenţiei Antidrog au rude cu funcţii înalte în MIRA, Ministerul Apărării şi SIE. VEZI LISTA
- 30 de români au fost arestaţi la Barcelona
- Petre Roman despre Băsescu: Un om mic m-a acuzat de impostură
- Un român din patru a făcut sex la locul de muncă
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 21 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.10 | 09.10 |
| Timişoara | 21 °C | 20 °C |
| Arad | 20 °C | 20 °C |
| Bacău | 17 °C | 17 °C |
| Braşov | 17 °C | 20 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 20 °C | 18 °C |
| Europa | 08.10 | |
| Atena | 25 °C | |
| Berlin | 17 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 13 °C | |
| Oslo | 12 °C | |
| Paris | 16 °C | |
| Roma | 24 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.9277 RON |
| 1 USD | 2.8938 RON |
| 1 GBP | 5.0394 RON |
| 1 CHF | 2.5331 RON |
| 100 HUF | 1.5763 RON |
| 100 JPY | 2.8398 RON |
| 1 BGN | 2.0082 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











