Preţul gigacaloriei pune pe jar populaţia
Locuitorii oraşelor din România aşteaptă cu înfrigurare ziua de mâine, când vor afla, cel mai probabil, cât îi va costa întreţinerea la iarnă. Estimările asociaţilor de proprietari apărute în presă vorbesc de creşteri îngrijorătoare de preţuri, până la dublu sau chiar triplu faţă de iarna trecută. Ajutor de la stat nu vor primi decât cei care câştigă sub 500 de lei noi pe membru de familie; dacă venitul depăşeste această suma, factura trebuie plătită integral.
Cea mai simplă explicaţie pentru preţurile mari din provincie este că, în cele mai multe oraşe, au dispărut marii consumatori industriali. În aceste condiţii, consiliile locale vor fi cele care vor decide preţul final al energiei termice, dar fără a depăşi cu 7 procente nivelul de referinţă stabilit de Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei.
Potrivit Ministerului Administraţiei, preţul mediu al gigacaloriei în marile oraşe este între 130 şi 150 de lei, ceea ce înseamnă cu 20-40 de procente mai mult decât preţul naţional de referintţă. Recordul este în localitatea Sebiş din judeţul Arad, unde gigacaloria costă 280 de lei. Alte localităţi unde se anunţă o iarnă scumpă sunt Alba Iulia (230 lei/gigacaloria), Vaslui (216 lei/gigacaloria), Suceava (213 lei/gigacaloria) sau Zalău (203 lei/gigacaloria).
Citește și:
- 20:28 - Profit de un milion de lei dintr-o firmă privată de ambulanță, deținută de o doctoriță de la Serviciul Județean Bihor
- 19:58 - Război total între CSM și Guvernul Bolojan: Judecătorii au votat în unanimitate sesizarea organismelor europene
- 19:51 - Strategia lui Tomac pentru deblocarea crizei politice: „Sunt conștient că putem avea o viață mai scurtă, dar propunem o soluție de mijloc”
- 18:58 - Eugen Tomac garantează că nu va crește taxele: „N-aș vrea să mă angajez în promisiuni care devin subiecte de dezbatere”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














