40 de militari au reuşit să ajungă cu elicopterul în localitatea Sakaemura, din centrul Japoniei, care este practic total acoperită de un strat de zăpadă ce măsoară trei metri, după ninsorile abundente din ultimele zile.

Misiunea militarilor a fost să acorde asistenţă celor circa 300 de localnici la degajarea zăpezii, a declarat un purtător de cuvânt al prefecturii Nagano. Localitatea este total izolată de trei zile, la fel şi satul Tsunanmachi, cu 200 de locuitori, situat în prefectura învecinată, Niigata.

Potrivit ultimului bilanţ, 71 de persoane au murit în Japonia, de la începutul lunii decembrie, din cauza frigului şi a ninsorilor abundente. Agenţia meteorologică niponă a anunţat că temperaturile vor creşte semnificativ până la sfârşitul săptămânii, existând astfel riscul producerii de avalanşe.