Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Ianukovici cere plecarea sutelor de georgieni care au venit în ultimele zile la Doneţk

Regiunea Doneţk este fieful electoral al principalului rival şi favorit la alegerile prezidenţiale de duminică, liderul opoziţiei, Viktor Ianukovici.

Primele exit-polluri îl dau drept câştigător pe Victor Ianukovici / Foto: Grup RC
Primele exit-polluri îl dau drept câştigător pe Victor Ianukovici / Foto: Grup RC

Candidatul prorus la alegerile prezidenţiale din Ucraina, Viktor Ianukovici, a cerut plecarea sutelor de "aşa-zişi observatori" georgieni, care au ajuns în oraşul Doneţk.

"Nu este acceptabil ca un stat străin să se amestece în afacerile interne ale ţării noastre. Şi vreau să îi cer preşedintelui (Mihail - n.res) Saakaşvili să îşi retragă aşa-zişii observatori. Nu avem nevoie de ei aici, ne vom descurca fără ei", a spus Ianukovici, citat de agenţia interfax.

De asemenea, el i-a cerut preşedintelui în exerciţiu Vikto Iuşcenko să respecte Constituţia, asigurând buna derulare a votului, pentru ca "alegătorii să simtă că ordinea domneşte în ţară, chiar şi în ziua alegerilor".

În total, 379 de cetăţeni georgieni au venit în ultimele zile în oraşul industrial Doneţk, majoritatea cu zboruri charter de la Tbilisi, a declarat şeful consiliului municipal din Doneţk, Nikolai Leştcenko.

"Sunt doar bărbaţi. Au vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani şi alură sportivă", a subliniat el, adăugând că niciunul dintre aceştia nu figurează pe lista observatorilor acreditaţi de Comisia Centrală Electorală.

"Avem dreptul să credem că aceste curse charter vizează perturbarea alegerilor la Doneţk", a spus el. El a mai declarat că autorităţile deţin dovezi care arată că georgienii au primit sarcina de a destabiliza scrutinul în favoarea candidatului Iulia Timoşenko.

Regiunea Doneţk este fieful electoral al principalului rival şi favorit la alegerile prezidenţiale de duminică, liderul opoziţiei, Viktor Ianukovici. Un alt candidat la alegeri, Mihail Brodski, a dat publicităţii în cursul săptămânii ceea ce el susţine a fi o conversaţie telefonică între Iulia Timoşenko şi preşedintele georgian Mihail Saakaşvili, în care acesta îi promite premierului ucrainean susţinerea pentru alegeri.

Purtătoarea de cuvânt al lui Saakaşvili, Manana Manjgaldze, a declarat vineri că Tbilisi nu susţine niciun candidat şi nu intenţionează să se "amestece" în scrutin.

Tema fraudelor electorale este extrem de sensibilă în Ucraina, unde justiţia a invalidat scrutinul prezidenţial din 2004 şi victoria declarată în favoarea lui Ianukovici. Alegerile au fost în final câştigate de actualul preşedinte Viktor Iuşcenko.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro