Patronul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat că echipa sa are mentalitate de învingătoare, deşi încă nu este favrită la titlu.
"Nu pot să-l descriu pe Contra mai bine decât ce a făcut el în teren. Vine dintr-un fotbal serios şi e normal să aibă atitudinea asta. Va fi greu pentru orice echipă să câştige în faţa lui Poli Iaşi. Am avut ghinion la golul lor, jucătorii noştri s-au lovit între ei, a fost un gol stupid. Ambele goluri ale noastre au fost imparabile, execuţii senzaţionale. Iaşiul a speculat tot ce era de speculat. Nu suntem favoriţi la titlu, dar avem mentalitate de învingători", a declarat Marian Iancu la GSP TV.
De partea cealaltă, antrenorul ieşenilor, Petre Grigoraş, era destul de dazamăgit de rezultatul partidei, spunând că cel mai corect ar fi fost un rezultat de egalitate şi că nu întotdeauna echipa mai bună iese învingătoare.
"Cred că mai meritat ar fi fost un rezultat de egalitate. Meciul a fost echilibrat. Goga a avut o execuţie de excepţie. Sper să ne remontăm psihic pentru meciul cu Alba Iulia. E greu să pierzi pe ultimul metru, dar fotbalul se joacă pe goluri. Nu întodeauna câştigă echipa cea mai bună. Nu putem omorî pe nimeni, nici să plângem foarte, foarte mult. Mai sunt destule etape. Momentan sunt mulţumit de calitatea jocului celor veniţi de la Steaua", a declarat Petre Grigoraş la GSP TV.
FC Timişoara a învins Poli Iaşi, cu scorul de 2-1, într-un meci din cadrul etapei a 19-a şi a ajuns astfel pe locul doi al clasamentului Ligii I, pentru cel puţin două zile.
Iancu: Iaşiul a marcat un gol stupid! / Grigoraş: Nu întotdeauna câştigă echipa mai bună!
PUBLICAT
Vineri, 26 Februarie 2010 21:22
ACTUALIZAT
Sâmbătă, 27 Februarie 2010 01:53
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
Cristina Vrăjitoru
Declaratţii contradictorii la finalul meciul dintre FC Timişoara şi Poli Iaşi. Iancu spune că ieşenii au marcat cu noroc, Grigoraş crede că echipa sa merita măcar un egal.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M