Foto: NewsIn
Marian Iancu şi-a schimbat atitudinea faţă de gestul lui Ganea. Patronul lui Poli condamnă gestul fotbalistului său, care l-a agresat pe asistentul Dorin Mudura la faza eliminării, însă nu renunţă să-şi apere jucătorul. Şi asta chiar înainte de şedinţa Comisiei de Disciplină, de mâine.

"Gestul căpitanului este unul reprobabil, nu avea niciun rost, nicio finalitate, acest demers. Totuşi, eu personal, clubul şi tot staff-ul, vom face tot posibilul să-l apărăm", a declarat Marian Iancu.

Stelistul Bădoi ar putea salva cariera lui Ganea. Iancu cere pentru Ganea o pedeapsă asemănătoare celei primite de Valentin Bădoi, pe atunci la Rapid, care l-a bruscat pe arbitrul Heleşteanu la meciul Jiul - Rapid din 2006. Atunci Bădoi a primit doar trei etape de suspendare.

"Nu cerem altceva decât să ni se demonstreze că această comisie analizează precedentele. Să fim judecaţi la fel, pentru că banii pe care îi investim sunt la fel ca cei din Bucureşti", a cerut Iancu.