"Patronatele au solicitat reducerea TVA şi a cotei unice. Le-am spus ca în momentul de faţă nu putem să luăm o decizie în acest sens. Subiectul rămâne deschis pentru că putem să evaluăm impactul, să vedem ce s-ar întâmpla dacă am reduce. Dar, în momentul de faţă, nu putem lua o asemenea decizie. Le-am spus foarte clar că luăm în serios reducerea contribuţiilor sociale. Colegii mei din ministerul de Finanţe şi din ministerul Muncii lucrează la variante de lucru şi sperăm ca în termen scurt să luăm o decizie", a spus Gheorghe Ialomiţianu.
Vicepreşedintele Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), Dan Matei Agathon, a declarat că marţi a fost prima rundă de negocieri la MFP.
"Am stabilit că în fiecare lună, pe data de 1, vom avea astfel de întâlniri. Am mai stabilit două grupuri de lucru care se vor întâlni începând din această săptămână pe două subiecte, unul fiind atragerea fondurilor europene şi, în special, rambursarea TVA-ului pentru acei antreprenori care sunt implicaţi în atragerea de fonduri. Am mai ridicat problema plăţii celor care lucrează în sectorul public pe fonduri europene şi domnul ministru (Gheorghe Ialomiţianu, n.r.) a promis o ordonanţă de urgenţă prin care aceşti specialişti vor putea încheia contracte de prestări servicii, urmând să fie plătiţi suplimentar pentru această activitate din afara orelor de program", a precizat Agathon.
Acesta a mai menţionat că reducerea CAS este o certitudine.
"S-a promis că Guvernul ia în mod serios problema reducerii CAS, urmând ca în următoarea lună să se spună cât şi când. Rămâne de văzut dacă va fi o reducere de 4 puncte procentuale sau mai puţin", a spus Agathon.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M