Constanţa Buturoagă îşi câştigă acum traiul dintr-o crescătorie de prepeliţe. Dar asta după ce a muncit 6 ani într-un restaurant din Italia. Câştigă 2000 de euro lunar, dar muncea 12 ore pe zi şi făcea orice: de la spălat vase, la pregătit mâncare.
"alergai, alergai, asta este, de aia m-am dus acolo, nu m-am dus să fac plajă, chiar, trecuse nu ştiu cât timp şi eu nu văzusem Veneţia", spune Constanţa Buturoagă, proprietar fermă de prepeliţe.
Volumul mare de muncă, vârsta şi dorul de familie au adus-o însa înapoi acasa. Banii adunaţi cu greu i-a investit într-o casă la ţară şi o fermă de prepeliţe.
"Nu m-am îmbogăţit încă din asta, dar sper, dar dacă nu lucram acolo, nu puteam să fac investiţia asta, să îmi termin o parte din casă, având pensie nu investeşti, din pensie de-abia dacă poţi să trăieşti", a adăugat Constanţa Buturoagă.
La câţiva kilometri depărtare, un alt ialomiţean şi-a deschis propria afacere cu bani munciţi în străinătate.
Ca să deschidă fierăria, Sorin Munteanu a muncit în Spania, în construcţii. Câştigă bine, dar:
"afară a mers cât a mers, dar îţi vine dorul de casă, de copii, de casă, de ţară, şi am stat, m-am chinuit vreun an jumate, doi pe afară, treabă a fost, dar nu-i mai bine ca acasă nicăieri", spune Sorin Munteanu, proprietar fierărie.
Şi cum a iubit de mic animalele, un atelier de potcovit i s-a părut cel mai potrivit pentru el.
Deşi transpiră din greu ori de cate ori bate o potcoavă, se consideră norocos. Îşi doreşte ca atunci când vor creşte, băieţii lui să înveţe meşteşugul şi să ducă afacerea mai departe ca să nu fie nevoiţi să plece prin străini.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M